Niculae Bădălău, fostul ministru al Economiei – dar și fost vicepreședinte al Autorității de audit din cadrul Curții de Conturi -, a fost dat pe mâna judecătorilor de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru fapte grave de corupție. Potrivit procurorilor, Bădălău a încercat să-l angreneze în ”afacere” inclusiv pe un fost ”client” al DNA, Dan Păsat, primarul din localitatea Bucșani.

Punctul de pornire al acestui dosar l-a reprezentat atribuirea contractului de proiectare tehnică, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul ”Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă, comuna Bucșani, județul Giurgiu”. Contractul a fost estimat la 7.071.925,31 lei fără TVA, fiind atribuit societății Samby Impex SRL, administrată chiar de ginerele lui Niculae Bădălău, scrie Gandul.

Bădălău Niculae, fost senator şi fost preşedinte al PSD Giurgiu, în prezent vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României şi-a dezvoltat un adevărat mecanism ilicit prin obţinerea de contracte de lucrări de la primăriile din judeţul Giurgiu şi Teleorman pentru firmele controlate de către aceştia şi deţinute de membrii familiei sale, prevalându-se de funcţiile anterioare şi de calitatea actuală, care îi permite să afirme că neexecutarea lucrărilor nu vor fi constatate de organele Curţii de Conturi a României”

Surse judiciare au dezvăluit pentru Gândul – chiar la momentul reținerii lui Niculae Bădălău – că anterior denunțului lui Dan Păsat procurorii aveau deja indicii care demonstrau că ”au loc fapte de corupție legate de contractele primăriei din localitate”.

Potrivit acestora, Niculae Bădălău – fost senator și ex-președinte al Organizației Județene a PSD Giurgiu – ”dezvoltase” un mod de operare prin care ar fi obținut contracte de lucrări de la primăriile din județele Giurgiu și Teleorman pentru firmele controlate de el.

Procurorii DNA scriu în dosarul aflat la Tribunalul Giurgiu că ”potrivit denunțului formulat de numitul Păsat Dan, primar al comunei Bucșani din județul Giurgiu, Bădălău Niculae, fost senator și fost președinte al Organizației Județene a PSD Giurgiu, și-a dezvoltat un adevărat mod de operare din obținerea de contracte de lucrări de la primăriile din județele Giurgiu și Teleorman pentru firmele controlate de el, prevalându-se de funcțiile anterioare și, mai ales, de calitatea deținută la data formulării sesizării, respectiv vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, care îi permite să afirme că neexecutarea lucrărilor nu va fi constatată de organele Curții de Conturi a României”.

”De asemenea, acesta profită și de faptul că primarii sunt timorați de calitatea sa, temându-se că, în cazul în care nu acceptă cedarea lucrărilor către firmele indicate de el, vor putea fi supuși unor controale din partea Curții de Conturi a României”

DNA

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *