Raluca Turcan spune că nivelul sporurilor este de 85% din venituri în sănătate și justiție. Raluca Turcan spune că aceste sporuri „nu pot fi tratate cu ușurință”, având în vedere că medicii sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19.

„Per total cheltuieli salariale, în momentul de față nivelul sporurilor e de 13%, din analizele noastre, ceea ce nu ar fi neapărat foarte mult. Însă sunt categorii ocupaționale pentru care nivelul sporurilor reprezintă 85%, ceea ce este foarte mult. Atunci, rolul nostru e să ne uităm la ce raportare se fac salariile în plată. Aceste sporuri există în primul rând în sistemul de sănătate și în sistemul de justiție”, a spus Raluca Turcan.

„Acolo sunt regulă aceste sporuri de 85%. De aceea, nu putem să le tratăm cu ușurință, pentru că vorbim de sporuri care completează veniturile celor din sistemul de sănătate, care acum au fost în prima linie a combaterii pandemiei”, a spus Raluca Turcan la Antena 3.

Raluca Turcan, despre Legea salarizării și sporurile bugetarilor

Ministrul Muncii a vorbit și despre Legea salarizării unitare, despre care a spus că numai unitară nu e, ba chiar, din cauza numeroaselor excepții introduse, generează multe inechități care au creat o tensiune între diverse categorii socio-profesionale.

Nu le pune nimeni gând rău, dar ne gândim cum să facem ca bugetarii să fie mai motivați, iar instituțiile mai aproape de oameni”, a punctat ea.

Raluca Turcan a amintit o serie de sporuri care se dau în aparatul de stat și s-a referit în mod deosebit la sporul de suprasolicitare neuropsihică, despre care a spus că e acordat „extrem de disproporționat”.

Întrebată care este raportarea sa vizavi de „penalul Chirica”,  Raluca Turcan a răspuns: „Aceeaşi faţă de orice persoană trimisă în judecată şi anume că ar trebui la un moment dat să facă un pas în spate din funcţiile publice, din demnităţile publice”.

„Amintiţi-vă toată acţiunea mea politică din mandatul trecut, când Justiţia era pe punctul să fie îngenuncheată, şi eu nu pot să-mi schimb opiniile şi anume că Justiţia trebuie să funcţioneze şi instituţiile să fie talon de integritate”, a adăugat ministrul Muncii, subliniind că trebuie aşteptată o decizie a PNL în acest caz.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *