sâmbătă, august 15, 2026
15.9 C
București

Ciprian Ciucu anunță: Suspendarea PUZ-urilor coordonatoare este o oportunitate

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, consideră că suspendarea de către CGMB, pentru un an, a PUZ-urilor coordonatoare ale sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6 reprezintă o oportunitate.

Ciprian Ciucu a declarat că are în vedere „un mecanism” prin care să pună ordine în urbanism, iar dezvoltarea să nu mai fie lăsată la cheremul celor care vor să facă doar profit.

„Consiliul General şi primarul general au suspendat aceste PUZ-uri. Bine au făcut, că aveau foarte mari probleme, dar asta nu înseamnă că trebuie să oprim dezvoltarea în Bucureşti. Pentru mine, această suspendare de PUZ-uri este practic o oportunitate, pentru că putem să facem PUZ-uri la vedere, cu specialişti, super-transparent, tot timpul să se ştie ce se întâmplă şi cum optimizăm teritoriul Sectorului 6 şi am câteva zone cu presiune imobiliară formidabilă şi am gândit un mecanism prin care nimeni să nu aibă ce comenta, în sensul că ar fi interese ascunse sau altceva”, a declarat Ciprian Ciuccu.

„O să invităm cei mai prestigioşi şi mai competenţi oameni să supervizeze acest proces, într-un mecanism pe care îl voi prezenta săptămâna viitoare, (…) dacă vom reuşi acest lucru. Practic începem să punem ordine în urbanism şi nu mai lăsăm dezvoltarea exclusiv la cheremul celor care au foarte mulţi bani, care vor doar să facă profit, după care îşi externalizează costuri în bugetul Primăriei, că nu e o şcoală acolo, că nu e o stradă, că nu sunt utilităţi şi aşa mai departe”, a afirmat Ciprian Ciucu, la prezentarea proiectului de buget al Sectorului 6 pe anul 2021.

Ultimele știri

Energia solară domină producția de electricitate în România. Reactorul de la Cernavodă, oprit din cauza Dunării

Vineri, energia solară a preluat conducerea în producția națională...

Polițist suspectat de focuri de armă într-un caz controversat. Procurorul Bucurică neagă acuzațiile de la discotecă.

Procurorul Radu George Bucurică, implicat într-un scandal la o...

Newsweek retrage un articol despre Călin Georgescu. Publicația invocă o eroare editorială

Newsweek a retras un articol care susținea apărarea democrației...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine