Ion Iliescu și-a dat demisia de la șefia Institutului Revoluției. Cine va fi președinte interimar

Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi-a dat demisia de la şefia Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, noua conducere interimară a decis să-l dea afară şi pe Gelu Voican Voiculescu.

Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a anunţat, într-un comunicat de presă, faptul că Ion Iliescu şi-a dat demisia de la şefia Institututului. Membrii Colegiului au decis, până când preşedintele Klaus Iohannis numeşte noii membri ai acestui for, interimatul la şefia instituţiei să fie asigurată de Alexandru Mironov.

Ion Iliescu și-a dat demisia de la șefia Institutului Revoluției. Cine va fi președinte interimar

Alina Gorghiu crede că demisia este o reacție la propunerea legislativă pentru desființarea acestui institut, pe care a inițiat-o împreună cu Iulia Scântei, Alexandru Muraru, Andronache Gabriel și Cupșa Ioan. „Un gest tardiv și cinic față de cei care așteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Dar care demonstrează fără echivoc de ce Iliescu și-a dorit IRRD. Ca să ascundă vinovații și vinovățiile pentru victimele de atunci”, scrie Gorghiu.

Alina Gorghiu spune că este „dezagreabilă dezinvoltura cu care acest personaj pleacă dintr-o funcție care i-a adus mulți bani într-un interval lung de timp, fără a face mai nimic în afară de a populariza propriile lor interpretări asupra Revoluției Române din 1989, astfel încât să împiedice ancheta în Dosarul Revoluției”. Dacă adăugăm și neregulile financiare constatate prin Rapoartele Curții de Conturi este mai mult decât suficient pentru a înțelege că desființarea IRRD este obligatorie. De aceea, am încredere că inițiativa legislativă pentru desființarea IRRD va merge pe repede înainte. Datorăm asta eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *