Marcel Vela îl susţine pe Ludovic Orban pentru şefia partidului: „Ca premier, a avut curajul şi priceperea să salveze vieţi”

Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin, a declarat, sâmbătă, că organizaţia pe care o conduce a decis să îl susţină pe Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al PNL la congresul din luna septembrie, deoarece a avut curajul şi priceperea să salveze vieţi „în cel mai dramatic an al României de după Al Doilea Război Mondial”.

Marcel Vela îl susţine pe Ludovic Orban pentru şefia partidului

„Am avut o şedină a organizaţiei judeţene, a Colegiului director, în care am stabilit data alegerilor în filială, norma de reprezentare pentru fiecare organizaţie şi calendarul de alegeri în fiecare  organizaţie în cele 77 de UAT-uri din judeţul Caraş-Severin, din Banatul de munte.  În acelaşi timp, în cadrul şedinţei, ne-am exprimat încă o dată susţinerea pentru domnul preşedinte Ludovic Orban ca şi candidat la Congresul din septembrie şi eu ca preşedinte sunt alături de domnia sa, în echipa sa şi filiala şi-a manifestat, aşa cum ştiţi, ca şi în viitor, la competiţia din luna septembrie, să fim alături de domnia sa”, a declarat Marcel Vela.

„Argumentele sunt foarte multe. Pot spune doar că a dovedit ca premier, în cel mai dramatic an al României de după Al Doilea Război Mondial că a avut curajul şi priceperea  să salveze vieţi. O spun în cunoştinţă de cauză şi nu doresc să intru în argumente, în probe, în motive”, a declarat Marcel Vela, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Marcel Vela a adăugat că, făcând parte din echipa guvernamentală a lui Ludovic Orban, ca ministru de Interne, este normal să rămână alături de acesta.

„Sunteţi cu toţii la curent cu orice eveniment, orice acţiune a Guvernului României care a dovedit, un guvern liberal condus de preşedintele Ludovic Orban, competenţă, curaj şi patriotism. Făcâd parte din această echipă condusă de premierul Ludovic Orban mi se pare normal să rămân alături de domnia sa şi să luptăm alături pentru o lume mai bună, o Românie dezvoltată şi o perspectăvă mai dezvoltată pentru toţi compatrioţii noştri”, a declarat Marcel Vela.

Ultimele știri

„Oprim risipa ! Nu creștem taxele !” – Luca Niculescu a adoptat un ton dur

Premierul Luca Niculescu spune că Guvernul nu vrea să crească taxele, ci să oprească risipa și să colecteze mai bine.

Misterul zborurilor lui Dragoș Pîslaru și deplasările în ”interes profesional” fix în orașul unde locuia familia

Dragoș Pîslaru a cheltuit peste 22.000 de euro din bani publici pe zboruri spre Bruxelles, majoritatea programate în weekend, când familia sa locuiește acolo.

Un hacker dezvăluie ce riscă toți cei care au în casă un televizor Samsung

Un hacker susține că a descoperit o vulnerabilitate la un televizor Samsung, care ar permite identificarea sunetelor din casă. Compania neagă activarea automată a funcției.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine