Dominic Fritz spune că Nicușor Dan i-a dezamăgit pe mulți dintre susținătorii săi: „Și eu sunt dezamăgit”. De ce nu se consideră păcălit de președinte

Președintele USR, Dominic Fritz, susține că Nicușor Dan i-a dezamăgit pe mulți dintre cei care l-au votat. Liderul USR spune că se numără și el printre cei dezamăgiți de șeful statului. Declarațiile au fost făcute marți seară, la TVR 1.

Dominic Fritz a vorbit, marți seară, la TVR 1, despre felul în care președintele Nicușor Dan și-a dezamăgit susținătorii. Liderul USR a spus că între cei nemulțumiți se numără mulți oameni care au votat cu alte așteptări.

Eu cred că sunt foarte, foarte mulţi oameni în România care l-au votat cu totul cu alte speranţe, posibil şi alte valori şi care sunt foarte dezămăgiţi. Şi eu sunt dezămăgit şi cred că o mare parte şi din oamenii care simpatizează cu USR şi care l-au susţinut în campanie, a declarat președintele USR, Dominic Fritz.

Întrebat dacă se consideră păcălit de Nicușor Dan, Fritz a respins ideea că ar fi vorba despre o înșelătorie. El a explicat că un asemenea termen presupune intenție, iar el nu poate stabili motivele din spatele deciziilor președintelui.

Nu cred că păcăleală este o categorie prezidenţială (…) Păcăleală presupune o intenţie. Eu nu pot sa judec care este motivul, de ce preşedintele a dezămăgit în foarte multe domenii, a afirmat liderul USR.

Discursul din campanie, abandonat

Fritz a arătat că discursul lui Nicușor Dan din campania electorală, axat pe justiție, lupta anticorupție și distanțarea față de PSD, nu mai corespunde deciziilor luate ulterior.

Eu cred că multă lume – şi eu încă o dată aici aş include şi mulţi membrii şi susţinători USR – multă lume l-a ascultat în campanie, de exemplu ce a spus despre justiţie, de exemplu ce a spus despre anticorupţie, de exemplu ce a spus despre PSD şi acum nu îl mai recunosc, a mai declarat Dominic Fritz, potrivit News.

Nicușor Dan a fost criticat de proprii susținători pentru numirile din justiție, pentru apropierea despre care s-a vorbit față de PSD și Sorin Grindeanu, dar și pentru felul în care a gestionat criza politică de după moțiunea de cenzură. Un alt motiv de nemulțumire este faptul că președintele a învestit un Guvern format în jurul PSD.

Susținătorii săi mai critică și faptul că raportul privind anularea alegerilor nu a fost publicat, deși Nicușor Dan promisese acest lucru încă din campania electorală și imediat după preluarea mandatului.

Ultimele știri

Avertismentul lui Vucic după violențele din Serbia: „Dacă statul nu reacționează la teroare, vom lua propriile decizii”

Aleksandar Vucic amenință cu „autoorganizare” dacă statul sârb nu reacționează la violențele împotriva susținătorilor săi, după asaltul asupra televiziunii Informer.

„Bate un vânt al schimbării în Israel”, anunță liderul opoziției: apel printre oameni să iasă masiv la vot / Prezență istorică la urne

Gadi Eisenkot cere israelienilor să iasă masiv la vot pentru a schimba guvernul. Prezența la urne a atins un record din ultimii 50 de ani.

Netanyahu face acuzații grave: „Vor să fure alegerile!” / Prezența la alegeri, la cel mai ridicat nivel din 1973 încoace

Netanyahu acuză opozanții arabi de fraudă electorală, în timp ce prezența la vot în Israel e cea mai mare din 1973.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine