NTQwMWFkNWJlNmUzZjQ2MjE3NWQ1NjBmYjM5MWYyNDY.thumb

Senatul a votat marți, cu majoritate de voturi, inițiativa USR PLUS – PNL de desființare a Institutului Revoluției Române. Proiectul a fost votat în procedură de urgență.

Proiectul urmează să fie trimis acum la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Senatul a votat desființarea Institutului Revoluției, condus de Ion Iliescu

M-am apucat să scriu proiectul acesta de lege imediat ce Curtea Constituțională a admis cererea PSD-ului și a picat legea anterioară, pe care o votasem. Am decis să depunem, împreună cu colegii de la PNL, un nou proiect deoarece, din păcate pentru România, Ion Iliescu trăiește de pe urma sistemului ticăloșit pe care l-a creat. Am fost cu toții martori, acum câteva luni de zile, la încercarea patetică a Institutului de a se debarasa de Ion Iliescu: Institutul Revoluției Române nu-l mai recunoaște pe Ion Iliescu drept președinte. Nu e de ajuns. Institutul mistificării revoluției române trebuie să înceteze să mai funcționeze”, a spus senatorul USR PLUS Cristi Berea, unul dintre inițiatorii proiectului.

Institutul Revoluției Române a fost condus până în aprilie 2021 de Ion Iliescu. Acesta a demisionat după ce proiectul de lege privind desființarea institutului a fost depus.

Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *