Ludovic Orban a declarat că persoana care va fi aleasă în funcția de președinte al PNL trebuie să fie și prim-ministrul României, sugerând, astfel, că dacă va câștiga vrea să se întoarcă și la conducerea guvernului României.

„Sunt de acord cu spune domnul Țapu. Dar nu-s de acord cum pune problema. Că premierul să fie ales președintele PNL. Cel care este ales președintele PNL, acela trebuie să fie premierul PNL. Așa este în democrație.Dobândirea poziției de premier de către domnul Cîțu s-a făcut cu susținerea PNL, cu susținerea mea ca președinte PNL și asta nu reprezintă un atu convingător pentru a determina alegerea în funcția de președinte PNL”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban:Cel care este ales președintele PNL trebuie să fie premier

„Cel pe care îl vor alege cei 5000 de delegați ai partidului la congres ca președinte PNL, într-adevăr, trebuie să fie și premierul României. Și aici puteți să comparați între cei doi candidați, inclusiv pe modul în care au condus guvernul. Și în alegerea pe care o faceți, să hotărâți și cine va fi prim-ministrul PNL după acest congres (…)Nu vorbim de alegerea unui tehnocrat într-o funcție administrativă. În 25 septembrie va fi vorba de alegerea liderului PNL”, a declarat Ludovic Orban.

Totodată, Ludovic Orban a menționat că politica înseamnă și emoție și relație între oameni.

„Aici este vorba de cu totul și cu totul altceva. Să conduci PNL nu e lucru simplu deloc. E un partid complicat (…) Trebuie să convingi oamenii de deciziile pe care le iei. Să ai capacitatea să le înspiri încrederea. Orice decizie care se ia presupune o cunoaștere profundă a mediului social, a zonei economice, analize extrem de serioase care țin de sociologie politică, care țin de toate științele care te ajută să iei decizii corecteMai este vorba și de altceva. Politica este și despre suflet, despre emoție, despre relație între oameni. Nu poți să nu fii un om care să ai vorbele la tine. Care să ai lipici la oameni, să ai capacitatea de a relaționa cât se poate de bine cu orice fel de om indiferent în ce categorie se găsește el.”, a spus Ludovic Orban.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *