Ludovic Orban, mesaj de Ziua Naţională a Franţei: Parisul este şi un oraş românesc

Ludovic Orban, președintele PNL, spune că Parisul este şi un oraş românesc în care traseele memoriei ne poartă pe urmele atât de multor oameni mari ai ţării noastre, afirmă liderul PNL Ludovic Orban, în mesajul de Ziua Naţională a Franţei.

”14 iulie, Ziua Naţională a Franţei este o zi de sărbătoare şi pentru noi. Patria libertăţii şi a unei mari civilizaţii de care suntem îndrăgostiţi de secole, Franţa este ţara care i-a primit şi i-a găzduit pe români încă de la începutul secolului al 19-lea”, spune liderul PNL, Ludovic Orban.

Ludovic Orban, mesaj de Ziua Naţională a Franţei: Parisul este şi un oraş românesc

„Aceasta este ţara în care generaţii de cărturari, artişti, savanţi şi oameni de stat români au studiat, au descoperit Europa luminilor şi a revoluţiei, şi-au găsit prieteni printre cele mai ilustre figuri ale culturii şi politicii, au fost protejaţi de persecuţii şi au găsit răspuns şi încurajări în lupta lor pentru modernizarea României”, scrie Orban.

Ludovic Orban afirmă că pentru toate suntem recunoscători Franţei, dar mai ales îi purtăm o mare iubire, care a rezistat chiar şi în vremurile cele mai grele.

”Limba franceză este şi pentru noi una dintre cele mai importante limbi ale culturii, Parisul este şi un oraş românesc în care traseele memoriei ne poartă pe urmele atât de multor oameni mari ai ţării noastre, istoria Franţei şi a României sunt îngemănate. Ştim că ne aşteaptă şi un viitor prosper, pe care îl construim împreună. La mulţi ani Franţa! Vive la France!”, conchide liderul liberal, Ludovic Orban.

Orban, mesaj pentru Maia Sandu

Salut victoria Partidului Acțiune și Solidaritate, o veste extraordinară care vine din Republica Moldova, ai cărei cetățeni au luat o decizie fermă, pro-europeană, declară liderul PNL, Ludovic Orban. „Decizia organizării alegerilor anticipate s-a dovedit una corectă”.

„Felicitări președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru decizia organizării alegerilor anticipate, care s-a dovedit una corectă, și pentru determinarea de a crede într-un viitor mai bun pentru toți cetățenii moldoveni. Mă bucură nespus mobilizarea diasporei și hotărârea de a-și face auzită vocea în favoarea compatrioților din Republica Moldova. În calitate de președinte al PNL, am fost și voi rămâne alături de Partidul Acțiune și Solidaritate, față de care mă leagă nu doar apartenența la aceeași familie politică europeană, ci și același atașament pentru un parcurs democratic și pro-occidental al Republicii Moldova”, conchide președintele PNL, Ludovic Orban.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.