Klaus Iohannis l-a decorat, joi, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani pe Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Acesta a primit cea mai înaltă decorație a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan.
Presedintele Klaus Iohannis i-a mulțumit Patriarhului pentru „contribuția importantă la afirmarea Bisericii Ortodoxe Române ca important partener de dialog al statului român pentru consolidarea societății noastre democratice – o societate a libertății de conștiință, deschisă dialogului și îmbrățișând valorile comune ale solidarității, carității și iubirii aproapelui.”
Klaus Iohannis l-a decorat pe Patriarhul Daniel: „Vă felicit pentru exemplul de echilibru și înțelepciune
„Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, vă felicit, Preafericirea Voastră, și am bucuria să vă acord cea mai înaltă decorație a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan. Vă urez „La mulți ani!”, sănătate, rodnicie în misiunea pastorală și în săvârșirea binelui comun. Sunteți întâiul Patriarh ales de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Ați urmărit în această întreagă perioadă ca Biserica Ortodoxă Română să aibă locul ei pozitiv și bine conturat în parcursul și împlinirea destinului european al poporului român”, a declarat Klaus Iohannis.
„Preafericirea Voastră, sunteți puternic implicat în păstrarea tezaurului lăsat moștenire de personalitățile spiritualității românești. În zilele noastre, una dintre provocările cele mai complexe, căreia îi răspundeți cu succes, este păstrarea identității spirituale și a coeziunii în comunitățile românești din diaspora.Biserica Ortodoxă Română și-a dezvoltat căi mediatice moderne, care duc mesajul pastoral, misionar și umanitar al credinței până în cele mai îndepărtate comunități românești”, a mai spus Klaus Iohannis.
„Îmi doresc ca parteneriatul dintre Culte și instituțiile Statului, dintre Biserica Ortodoxă Română și autoritățile publice să continue și să se dezvolte pe fundamentul aspirațiilor și al valorilor pe care le împărtășim: libertatea religioasă, dialogul, cooperarea, solidaritatea, caritatea, respectul pentru diversitatea tradițiilor și prețuirea reciprocă, pentru o civilizație a păcii. Aceste valori au creat și consolidat România modernă”, a spus Klaus Iohannis.
„Am convingerea că veți împlini, în continuare, proiectele importante ale Bisericii Ortodoxe Române, că veți susține legătura românilor de pretutindeni cu patria lor și veți inspira tinerele generații sub deviza înaltei distincții care vă este conferită, In fide salus, pentru împlinirea binelui comun!”, a mai spus Klaus Iohannis.