Premierul Florin Cîțu precizează, într-un mesaj publicat luni pe Facebook, că la rectificarea bugetară nu vor fi alocate sume în plus față de începutul anului, însă este posibil ca unele ministere să primească bani, dar în limita deficitului asumat de 7,16%. Săptămâna trecută, Florin Cîțu spunea că ministerele au cerut în total 38 de miliarde de lei, adică 4% din PIB.

De asemenea, premierul Florin Cîțu publică concluzii din raportul privind execuția bugetară, care arată că cheltuielile s-au situat sub nivelul programat în ceea ce privește investițiile inanțate atât din resurse bugetare interne cât și din fonduri externe nerambursabile.

„Rectificarea bugetară are la bază execuția bugetară. În funcție de execuția bugetară, vedem dacă este nevoie să modificăm ceva la alocarea resurelor în buget, pentru a menține deficitul bugetar la ținta de 7.16%. Acesta este singurul rol al rectificării bugetare.

“Cheltuielile bugetare efectuate în trimestrul al II-lea al anului 2021 s-au situat sub nivelul programat în cazul majorității titlurilor de cheltuieli și în special în cazul cheltuielilor de capital și a celor cu proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile”, scrie Florin Cîțu.

“Este necesar ca în perioada imediat următoare să se intensifice eforturile de implementare a proiectelor de investiții finanțate atât din resurse bugetare interne cât și din fonduri externe nerambursabile astfel încât să se recupereze din decalajul, față de cheltuielile programate a se efectua, înregistrat în primele două trimestre ale anului 2021. De asemenea, în acest context, și sumele atrase din fonduri externe nerambursabile ar urma în perioada următoare să recupereze din decalajul înregistrat în perioada analizată”, scrie Florin Cîțu.

“De asemenea, se impune ca la nivelul ordonatorilor principali de credite, să fie luate măsuri pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor externe nerambursabile, precum și pentru creșterea rigurozității în programarea trimestrială a cheltuielilor publice”.”, scrie premierul Florin Cîțu.

Florin Cîțu precizează că deficitul bugetar nu va crește și că resursele alocate la începutul anului sunt suficiente.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul