Ajutorul de 700 de lei plătit pensionarilor cu pensii sub 2.000 de lei

Ajutorul de 700 de lei plătit pensionarilor cu pensii sub 2.000 de lei, o singură dată, va fi cuprins pe talonul de pensie din iulie, a anunțat premierul Nicolae Ciucă. În același set de măsuri de sprijin este prevăzută și o creștere a valorii tichetelor de masă, până la valoarea de 300 de lei.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat intrarea în vigoare, de vineri, a măsurilor referitoare la creşterea valorii tichetelor de masă şi acordarea unui ajutor de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 lei. Prim ministrul României a făcut anunțul printr-o postare pe Facebook.

De astăzi, intră în vigoare încă două măsuri importante din pachetul „Sprijin pentru România”, prin care protejăm românii afectaţi de creşterile de preţuri. 1 – Valoarea tichetelor de masă va creşte cu 50%, de la 20 la 30 de lei. 2 – Pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei (după cel acordat în ianuarie celor cu pensii sub 1.600 de lei)”, a scris premierul Nicolae Ciucă pe Facebook.

Ciucă a precizat că Guvernul va continua să implementeze măsuri de sprijin pentru cetăţeni în această perioadă, relatează Digi24.

Misiunea noastră este să trecem cu bine ţara prin crizele multiple care ne afectează şi să demarăm reformele masive asumate prin PNRR”, a adăugat prim-ministrul.

În prezent, valoarea unui tichet de masă este de 20,17 lei, iar valoarea totală a tichetelor de masă acordate lunar (pentru 22 de zile lucrătoare) unui angajat este de 443,74 de lei.

De asemenea, taloanele de pensie aferente lunii iulie, care conţin ajutorul financiar de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 2.000 de lei, au început să fie tipărite, iar de vineri vor fi făcute plăţile. Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr. 74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2.000 de lei, potrivit Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *