vladimir putin 2

Republica Moldova reprezintă o țintă de atac pentru Federația Rusă, este de părere jurnalistul ucrainean Dmitri Gordon. El a subliniat că „poftele” lui Vladimir Putin ar putea viza nu doar Basarabia, dar și statele baltice, Georgia, Armenia, Turkmenistan, Belarus sau chiar Polonia, deși „e puțin probabil”. 

„Mai multe state au fost atrase în acest conflict. Moldova reprezintă o țintă de atac, nu am nicio îndoială legată de acest lucru. Dacă Rusia vrea să ajungă la granița cu Moldova, va face totul pentru ca acest lucru să se întâmple. Putin are nevoie de rezultate, trebuie să arate poporului pentru ce au loc aceste orori, de ce mor zeci de mii de ruși și desigur îi surâde ideea să i se aducă pe tavă Moldova”, a spus Gordon, la Televiziunea TV8, din Republica Moldova.

Autoritățile de la Chișinău au menționat de mai multe ori în ultimele zile că nu există niciun pericol că Rusia să invadeze Moldova, în condițiile în care nu există motive pentru că acest lucru să se întâmple.

Jurnalistul a mai sugerat, printre altele, că după invazia rusă, Republica Moldova a oferit puțin sprijin Ucrainei.

„Eu am vrut susținere de Moldova în primul rând, dar nu am văzut-o. Maia Sandu se teme să abordeze o poziție pro-ucraineană activă , pentru că se teme că astfel își va pune în pericol țara. În Moldova, au rămas avioanele MiG, pe care autoritățile au refuzat să le ofere Ucrainei. Dați-ne MiG-urile, avem nevoie de ele, dar nu ni se dau”, a mai menționat jurnalistul.

În opinia jurnalistului, o dată cu invazia rusă în Ucraina, „a început Al Treilea Război Mondial”. 

„Al Treilea Război Mondial a început în 24 februarie, atunci când Putin a invadat Ucraina, o țară care nu i-a făcut niciun rău, nu a atacat-o și nu a avut niciun plan în acest sens”, a spus Gordon.

Jurnalistul ucrainean a mai spus că Republica Moldova ar trebui să aibă curaj să „alunge separatiștii din Ucraina și să își restabilească integritatea și suveranitatea”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *