Alegerile rămân pe 6 decembrie. PSD nu a reușit să convoace ședința de plen pentru legea care ar fi amânat scrutinul

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, nu a putut deschide, marți, ședința de plen pentru deblocarea proiectului de lege privind data scrutinului parlamentar, din cauza absenței senatorilor de la lucrări, scrie Știri pe Surse.

Am verificat cvorumul prin semnătură. Din păcate, dintr-o prezenţă necesară de 68 de senatori, până în acest moment sunt înregistrate 62 de prezenţe. În aceste condiţii, nu-mi rămâne decât să constat că nu avem cvorum şi că această şedinţă nu poate fi legal constituită. Mulţumesc foarte mult pentru efortul făcut şi aş vrea să vă invit aici, în faţa pupitrului, să facem împreună o fotografie pentru a arăta cine este cu adevărat de partea poporului român”, a declarat Robert Cazanciuc.

Plenul Senatului ar fi trebuit sa rezolve blocajul din conducerea forului prin alegerea a doi noi membri in Biroul Permanent, conditie necesara avansarii proiectului de lege trimis de sefului statului la reexaminare si care acorda Parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor parlamentare.

În aceste conditii, data alegerilor parlamentare ramane 6 decembrie si doar Guvernul o poate modifica.

Conducerea PSD l-a exclus pe senatorul Ion Ganea din partid, după ce acesta a lipsit intenționat de la ședințele Biroului permanent și astfel nu a permis legii care ar amâna alegerile parlamentare să poată fi pusă pe ordinea de zi.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *