miercuri, septembrie 23, 2026
14.2 C
București

Președintele Iohannis spune că România va avea gaz lichefiat importat prin Bulgaria. De când dispar problemele

Alimentarea cu gaz a României ar putea fi completată cu gaz lichefiat, până la sfârșitul acestui an. Combustibilul va veni pe interconectorul Grecia-Bulgaria, a declarat marți președintele României. Klaus Iohannis.

Președintele României a vorbit despre alimentarea cu gaz a României la întâlnirea cu președintele Bulgariei, Rumen Radev.

Avem promisiuni ca până la sfârșitul acestui an, interconectorul să fie funcțional și atunci evident că putem, via Bulgaria, să beneficiem de gazul lichefiat care se va descărca în portul din Grecia. Pe de altă pate, se lucrează și la alte rute alternative de aprovizionare cu gaz și suntem în negocieri avansate cu mai multe surse. Este evident că până începe iarna 2022-2023, trebuie să avem alternative viabile care să ne asigure gazul pentru iarna următoare” a declarat președintele Iohannis, citat de B1TV.

La rândul său, președintele Bulgariei a precizat că în acest an se încearcă recuperarea amânărilor care s-au prelungit pe mai mulți ani:

Există o întârziere între Grecia și Bulgaria. Este de ani de zile. Facem tot posibilul, avem o muncă intensă să recuperăm. Ceea ce a promis compania este să se încheie până la 1 iulie anul acesta. Sperăm acest lucru să fie un fapt. Trebuie să ne gândim în viitor pentru a crește capacitățile ca să putem permite unei cantități mai mari să treacă prin Bulgaria” a spus Rumen Radev.

Ultimele știri

Mircea Abrudean, audiat în scandalul Bolojan-Tănăsescu. De ce și-a lăsat biroul folosit pentru întâlnirea secretă

Mircea Abrudean a explicat, la Comisia de constituționalitate, cum a fost folosit biroul său pentru întâlnirea dintre Bolojan și Tănăsescu.

Toni Neacșu intervine în cazul Călin Georgescu: ‘Infracțiunile de înșelăciune în România nu sunt chiar cele mai grave infracțiuni’

Toni Neacșu explică ce trebuie să dovedească procurorii în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, pus sub control judiciar.

Șefa serviciului secret albanez, mandat de arestare. Legăturile cu Florian Coldea

Șefa serviciului secret albanez are mandat de arestare. Florian Coldea este menționat în legătură cu acest dosar de spionaj.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine