marți, martie 10, 2026
7.9 C
București

Amenințări cu bombă, incidente și presiuni la alegerile din Republica Moldova. Au fost chiar și la București

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova a fost marcat de tensiuni și incidente, inclusiv amenințări false cu bombă în mai multe secții de votare din țară și din diaspora.

La Varnița, o localitate din Republica Moldova, alegătorii au fost evacuați temporar din secțiile de votare, unde au intervenit echipaje de pompieri și polițiști pentru a verifica posibilele pericole. Activitatea secției de votare a fost întreruptă pentru câteva ore, iar unii alegători au așteptat până la finalizarea verificărilor, în timp ce alții au plecat din cauza întârzierii.

De asemenea, au apărut în mediul online imagini cu cetățeni aduși la vot cu mijloace de transport, inclusiv autobuze și chiar avioane, însă contracandidatul Maiei Sandu, Alexander Stoianoglo, a negat orice implicare în astfel de practici. „Nu am adus pe nimeni forțat la vot. Sunt categoric împotriva coruperii și fraudării alegerilor”, a declarat acesta. Totodată, Angelica Caraman, președinta Comisiei Electorale Centrale, a confirmat că s-au înregistrat mișcări masive de transport către secțiile de votare destinate alegătorilor din regiunea transnistreană.

În plus, în zona Transnistriei, circulația pe podul Rîbnița-Rezina a fost oprită temporar pentru verificarea unui colet suspect, creând ambuteiaje pe durata intervenției autorităților.

Alertele false cu bombă s-au extins și în diaspora, afectând secțiile de votare din Brașov, București, Germania și Marea Britanie. La Brașov, președinta unei secții de vot a raportat evacuarea temporară a locației, iar votarea a fost reluată după 15 minute, când s-a constatat că alarma era falsă. La București, de asemenea, o secție din centrul orașului a fost evacuată, dar activitatea a fost reluată rapid. „Probabil au încercat să creeze haos pentru a împiedica votul, dar nu le-a ieșit. Am venit să-mi fac datoria pentru un viitor mai bun”, a declarat un votant din București.

Ultimele știri

Modificări majore în sistemul de pensii din România. Cât costă să-ți cumperi vechimea din 2026

Persoanele care se pregătesc de pensionare trebuie să fie...

Aproape 1.000.000 de români trăiesc cu pensii mai mici de 1300 de lei. Promisiunea lui Ilie Bolojan

Aproape un milion de pensionari români trăiesc cu pensii...

Rezervor de gaz îngropat ilegal descoperit la Năvodari. Diana Buzoianu anunță măsurile luate

Ministra mediului, Diana Buzoianu, a anunțat descoperirea unui rezervor...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine