sâmbătă, octombrie 3, 2026
12.3 C
București

Angajat de la Penitenciarul Jilava, depistat cu coronavirus. Ce măsuri imediate s-au luat

Un angajat de la Penitenciarul Jilava a fost depistat pozitiv cu coronavirus iar asta a determinat măsuri de urgență atât cu privire la deținuți cât și la colegii acestuia. Aproape 500 de persoane private de libertate au fost izolate iar cei 33 de colegi cu care au intrat în contact au fost trimiși în izolare la domiciliu.

„Verificările derulate la nivelul unităţii, pe linia identificării posibililor contacţi ai poliţistului de penitenciare confirmat pozitiv COVID-19, au relevat un număr de 33 de angajaţi şi 497 de persoane private de libertate care, în perioada anterioară ultimei prezentări în serviciu, ar fi intrat în contact cu acesta”, a precizat Administrația Națională a Penitenciarelor

Cei 33 de angajaţi din Penitenciarul Jilava au fost scoşi din serviciu, izolaţi la domiciliu şi urmează a fi testaţi, iar deţinuţii contacţi vor fi monitorizaţi şi deja au fost separaţi de restul deţinuţilor.

Polițistul se afla la domiciliu din data de 13 aprilie, conform planificării. Până la acest moment, nu se înregistrează nicio altă confirmare de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la Penitenciarul București-Jilava, a mai precizat ANP.

„În eventualitatea în care, în urma testării angajaţilor contacţi, se va mai confirma un alt caz pozitiv, persoanele private de libertate care nu au interacţionat cu niciuna dintre persoanele confirmate/contacţi ai persoanelor confirmate vor fi relocate într-o altă unitate penitenciară, în scop preventiv, prin respectarea metodologiei de intervenţie”, au explicat reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Ultimele știri

Ucraina ridică adăposturi mobile la granița cu România, pe banii UE. Vor fi și la alte frontiere

Ucraina instalează adăposturi mobile la punctele de trecere cu România, Polonia și Moldova, cu sprijin financiar din partea UE.

Cine stă cu Călin Georgescu în celulă. Unul dintre arestați are legătură cu mafia albaneză

Călin Georgescu este cazat în arest alături de trei bărbați acuzați de trafic de droguri, unul dintre ei legat de mafia albaneză.

Apa de la robinet din Slobozia, declarată potabilă, dar localnicii refuză să o bea: „Un pic mai închisă, mai spre ruginiu”

Deși declarată potabilă, apa din Slobozia are culoare maronie de o lună și jumătate. Localnicii refuză să o consume.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine