Apa caldă nu mai curge în Ploiești de mai bine de o lună de jumătate, ia liberalii din fruntea celor două instituții imploicate în „război” se încaieră între ei. De o parte, primarul PNL al Ploieștiului, Andrei Volosevici, iar de cealaltă, chiar șeful său de partid, președintele CJ Prahova și prim-vicepreședinte PNL, Iulian Dumitrescu.

Luni, primarul Volosevici a venit la ședința Consiliului Local purtând un tricou pe care era scris „Dumitrescule, dă drumul la apa caldă!!”. CetT-ul Brazi, care furnizează agentul termic pentru tot orașul, este oprit de o lună și jumătate, iar oficialii celor două instituții se acuză reciproc, transmite B1TV.

Volosevici a spus în ședință că are astfel de tricouri de mai multe culori și le poate da consilierilor locali dacă doresc și ei să le poarte.

Consilierul local Gheorghe Sârbu, tot de la PNL, s-a enervat și i-a spus primarului că orașul nu are apă caldă pentru că municipalitatea nu a plătit factura către operator. În replică, primarul a spus că e treaba lor, a consilierilor, să dea o hotărâre în acest sens.

La un moment dat, Volosevici i-a reproșat lui Sârbu că a făcut o greșeală gramaticală deoarece a spus: „cetățenii va avea subvenție?”,. în loc de „vor avea”, trasmite B1TV.

Războiul a continuat pe Facebook, după ce primarul și-a pus poza de profil cu tricoul.

Oamenii i-au amintit lui Volosevici că a făcut campanie electorală pentru Iulian Dumitrescu: „Ce ai mai aburit ploieştenii cu deviza că trebuie să ai şi CJ Prahova, îl ai, DESCURCĂ-TE! Terminaţi cu circul, că ne provocaţi greaţă!”, i-a transmis primarului un ploieştean, în timp ce altul i-a scris: „Dacă dvs credeţi că aşa rezolvaţi treaba…. E jale. Eu muream cu Dumitrescu de gât!”.

Ploieștenii nu au apă caldă de aproape o lună și jumătate

Locuitorii orașului Ploiești nu mai au apă caldă de la 1 august, adică 130.000 de consumatori, spitale și instituții. CET-ul care produce energia termică pentru Ploieşti aparţine Consiliului Judeţean Prahova, condus de liderul PNL Iulian Dumitrescu.

Firma care a încheiat contract pentru serviciul de termoficare în Ploieşti, SC Termoficare Prahova SA, a anunţat sistarea furnizării apei calde la 1 august, timp de o lună, pentru realizarea de reparaţii la CET-ul de la Brazi.

Pe 2 august, însă, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat rezilierea contractului: „E inacceptabil ca un oraş întreg să rămână fără apă caldă minim o lună de zile, la două luni după câştigarea licitaţiei”.

Oficialii companiei, în schimb, explică impozibilitatea reluării furnizării invocând riscuri pentru muncitorii care lucrează în CET, în apropierea caznelor cu apă fierbinte, dar şi în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului în ansamblu, în sezonul rece următor.

În toată această perioadă, primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a spus de mai multe ori că Primăria Ploieşti nici nu a încheiat contractul cu Termoficare Prahova, nici nu are posibilitatea de a semna un alt contract, căci decizia aparţine Consiliului Judeţean Prahova.

Volosevici a mai acuzat, încă de la început, că deciziile sunt politice şi vizează discreditarea sa.

De când apa caldă a fost sistată, ploieștenii au ieşit în stradă, cel mai recent protest având loc sâmbătă, în faţa sediului CJ Prahova.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *