Avioanele rusești dau târcoale spațiului aerian al României, limita NATO
Avioanele rusești dau târcoale spațiului aerian al României, limita NATO

Avioanele rusești dau târcoale spațiului aerian al României, limita NATO din Est. Mai bine de 150 de misiuni de interceptare au avut piloții români, care au fost nevoiți să intervină când avioanele de vânătoare rusești s-au apropiat de spațiul aerian românesc.

De la începutul războiului, piloții români de F-16 Fighting Falcon, dar și colegii lor din NATO detașați la Borcea sau Mihail Kogălniceanu, au ridicat avioanele de peste 150 de ori pentru a intercepta aeronave rusești care dădeau târcoale spațiului aerian al României deasupra Mării Negre, arată B1TV.

De la începutul războiului din Ucraina, piloții militari români care operează aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon și colegii lor britanici, canadieni sau italieni detașați în România au trebuit să-și ridice aeronavele de la sol pentru a executa 153 de misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing), de tip „Alpha Scramble”.

Cele mai multe dintre aceste misiuni au fost provocate de aeronave rusești care se apropiau de spațiul aerian al României, deci și al NATO.

Conform Ministerului Apărării Naționale (MApN), greul a stat pe umerii piloților români, ei fiind alarmați de 90 de ori.

Piloții aliați au acționat în peste 60 de misiuni, iar cei care au decolat cel mai des au fost cei britanici, care au ridicat de la sol aeronavele Eurofighter Typhoon ale „Royal Air Force” de peste 40 de ori în câteva luni.

În paralel, la astfel de misiuni au mai participat și piloții italieni ai „Aeronautica Militare” (circa 30 de decolări ale aeronavelor Eurofighter Typhoon) sau canadieni ai „Royal Canadian Air Force” (o decolare a unui avion de luptă CF-188 Hornet).

Misiuni coordonate din Spania

Toate aceste misiuni au fost ordonate de Centrul NATO de Operații Aeriene (CAOC) Torrejon – Spania și coordonate la nivel național de Centrul de Raportare și Control din Comandamentul Componentei Aeriene, în colaborare cu organele de trafic aerian civile.

Majoritatea misiunilor au fost generate de activitatea aeronavelor militare aparţinând Federaţiei Ruse, în bazinul Mării Negre. Niciuna dintre aeronavele aparţinând Federaţiei Ruse nu a pătruns în spațiul aerian al României sau al altei țări NATO din aria de responsabilitate.

Au fost executate și misiuni de însoțire a unor aeronave civile care au declarat situații de urgență (alertă cu bombă, întreruperea comunicațiilor etc.), în spațiul aerian național”, a precizat MApN.

Mai trebuie precizat că, în paralel, piloții români și cei aliați au mai participat și la misiuni de patrulare de rutină în cadrul conceptului Vigilență Aeriană Întărită (enhanced Vigilance Activity) sub comandă NATO.

Piloții care asigură granițele

În prezent, alături de piloții români F-16 Fighting Falcon de Baza la 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă” Borcea pleacă în misiunile de luptă piloți italieni (aeronave Eurofighter Typhoon) și spanioli (aeronave F/A-18 Hornet) recent certificați la nivel NATO.

Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Italiene, Spaniole și Române”, au comunicat Forțele Aeriene Române.

Detașarea „Aeronautica Militare” va dura până în iulie 2023, în timp ce piloții „Ejército del Aire y del Espacio” vor rămâne în România până în luna martie.

Este cea de-a treia misiune în ţara noastră a Forţelor Aeriene Italiene, în timp ce aliaţii spanioli sunt pentru prima oară în România.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *