vineri, octombrie 9, 2026
20.2 C
București

Banii de la PNRR „stau în conturi și așteaptă” a recunoscut Marcel Boloș. Sunt 6,3 miliarde de euro disponibili, dar Finanțele au mai împrumutat șase milioane, la dobânzi uriașe

Banii de la PNRR primiți de statul român „stau în conturi și așteaptă” a recunoscut ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș. Sunt 6,3 miliarde de euro de care România trebuie să se folosească pentru redresare, în cadrul proiectelor aprobate, dar în acest timp, statul se împrumută la dobânzile extrem de mari din această perioadă din piață. Numai luna trecută, autoritățile române au împrumutat aproape 6 miliarde de euro.

Zeci de miliarde de euro așteaptă să ajungă în România în următorii ani pentru a fi investite, dar pentru asta e nevoie să se facă mai multe reforme. Opoziția acuză Guvernul că bate pasul pe loc. Potrivit unui comunicat USR de la mijlocul lunii trecute, „din totalul de 55 de jaloane şi ţinte pe care România le avea de îndeplinit până la finalul anului 2022, 20 sunt în întârziere şi două sunt blocate”.

Întrebat câți bani a primit România din PNRR și ce face cu aceste sume, ministrul Marcel Boloș a răspuns, într-o emisiune B1TV: „6,3 miliarde. (Sunt) în conturi la BNR și așteaptă să fie implementate proiectele”.

Între timp, pe 30 ianuarie, Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, condus de Adrian Câciu (PSD), a împrumutat două miliarde de euro de pe piețele externe.

Pe 5 ianuarie, Guvernul împrumutase alte 4 miliarde de dolari. A fost cel mai mare împrumut în dolari de până acum.

Opoziția acuză Guvernul că se împrumută pentru a finanța risipa banilor, pensiile speciale și aparatul administrativ tot mai aglomerat de pilele PSD și PNL.

„Plătim cele mai mari dobânzi, după Ungaria și înainte de Rusia și Turcia. Românii vor plăti dobânzi de 4,4 miliarde de dolari (peste 20,64 miliarde de lei) la împrumutul de 4 miliarde de dolari (aproximativ 18,74 miliarde de lei), în total 8,4 miliarde de dolari. Practic, românii au fost îndatorați într-o singură zi cu aproape 40 de miliarde de lei. Dacă raportăm la datoria publică totală, rezultă că fiecare român este dator circa 39.000 de lei, adică aproape 10 salarii medii nete sau 21 de salarii minime nete. Altfel spus, un salariat cu salariu minim trebuie să muncească aproape doi ani pentru a plăti partea sa de datorie”, spunea Anca Dragu, senator USR și fost ministru al Finanțelor.

Și PMP a reproșat Guvernului că se împrumută de pe piețele externe, în loc să facă investiții cu fondurile europene: „Avem șase miliarde de euro care zac de un an la BNR și banii ăia nu-i folosim și ne împrumutăm. Putem folosii banii ăia și să nu ne împrumutăm”, a spus Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de Finanțe.

Ultimele știri

Înscrisă recent în partidul lui Bolojan, Oana Gheorghiu refuză revenirea PNL alături de PSD: Consider că ar fi o mare greşeală!

Oana Gheorghiu exclude o revenire a PNL la guvernare alături de PSD, considerând această variantă „o mare greşeală”.

Sorin Grindeanu pune presiune pe Luca Niculescu: „PSD nu va fi parte a majorității dacă nu avem o schimbare de direcție în administrarea țării...

Sorin Grindeanu avertizează că PSD nu va rămâne în coaliție fără o schimbare de direcție și o majoritate transparentă.

Moment macabru în SUA: Vor transmite, în direct la TV, execuția unui criminal în masă. Va fi executat cu pluton de execuție

Pentagonul va transmite în direct execuția lui Nidal Hasan, autorul atacului de la Fort Hood din 2009, prin pluton de execuție.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine