Bătrânii care vând legume și fructe scapă de amenzi

Bătrânii care vând legume și fructe nu vor mai fi amendați, începând de astăzi. Este decizia primarului sectorului 5. Mai mult decât atât: persoanele în vârstă care vând legume sau fructe în cantități mici au la dispoziție tarabe gratuite. Administrația Piețelor din sectorul 5 a amenajat o zonă specială pentru aceștia.
„Nu pot decât să mă bucur când văd că normalitatea aduce atât de multă încântare pentru bunicuțele noastre. Începând de astăzi, acestea vor beneficia, total gratuit, de tarabele amenajate în piețele din Sectorul 5”, a precizat primarul sectorului 5.
Cristian Popescu Piedone spune că Poliția Locală Sector 5 se va ocupa de îndrumarea acestor persoane către tarabele special amenajate. Astfel, bătrânii care vând legume și fructe nu vor mai fi nevoiți „să își comercializeze cele câteva produse la colț de stradă, pe trotuare”.
„Am dispus ca Administrația Piețelor să pună la dispoziția acestora 10 tarabe în fiecare piață, total gratuit. Sunt persoane care vând câteva fructe sau unul, două borcane de murături și pentru ele aceste venituri reprezintă pâinea pe care o pun pe masă. Nu sunt de acord să dăm amenzi acestor persoane. Mai bine le ajutăm să supraviețuiască”, a punctat Piedone.
Decizia primarului sectorului 5 a fost comunicată Poliției Locale în cadrul unei ședințe care a avut loc luni, 5 aprilie. Aceasta este valabilă și în cazul târgurilor cu caracter temporar de pe raza Sectorului 5. Astfel, organizatorii sunt obligați să asigure gratuit aproximativ zece tarabe pentru bătrânii care vând cantități mici de legume și fructe.
Primarul Sectorului 5 a anunțat că, după ce Piața Rahova va fi redată în folosință, va fi amenajat un spațiu cu mai multe tarabe pentru producători autohtoni. Acestea vor fi oferite gratuit, pentru a atrage cât mai mulți astfel de producători în Piața Rahova.

Ultimele știri

Premierul Republicii Moldova vorbește despre Unire. Vasile Tofan spune că aceasta nu poate fi un „plan B”

Premierul Vasile Tofan spune că Unirea cu România nu poate fi retrogradată la un „plan B” pentru Republica Moldova.

Comisia de etică a UAIC l-a demis pe fiul lui Tudorel Toader, Alexandru: Acesta e acuzat de viol

UAIC l-a demis pe lectorul Ionuț-Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, acuzat de hărțuire sexuală și viol.

Comisia de la Veneția cere o reuniune pe tema „amendamentului Fritz”. Ministerul Justiției explică ce rol a avut

Comisia de la Veneția pregătește un aviz privind Legea integrității și cere o reuniune pe tema „amendamentului Fritz”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine