Beneficiile depășesc riscurile în cazul continuării campaniei de vaccinare cu serul AstraZeneca, după mai multe decese bănuite că ar avea legătură cu administrarea vaccinului, consideră coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță susține că oficialii au luat o decizie dificilă în comparație cu alte țări europene care au sistat vaccinarea cu AstraZeneca ținând cont de recomandările Agenției Europene a Medicamentului care menționat că beneficiile vaccinării cu acest ser depășesc riscurile. „Ca nivel de frecvență, vorbim de aproape 1 caz la un milion de persoane vaccinate, ceea ce este mult sub frecvența anticipată la nivel populațional”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

În mai multe țări au apărut tromboze sanguine după vaccinare, care au dus la decesul unor pacienți.

În ultima săptămână, mai multe țări europene au decis suspendarea vaccinării cu vaccinul de la AstraZeneca, fie cu vaccin care aparține unui lot, fie suspendarea temporară a vaccinurilor care provin din toate loturile. În acest moment, sunt 13 state la nivel european care au decis suspendarea temporară a unui singur lot. Sunt 7 state care au decis continuarea cu toate loturile de vaccin și sunt 15 state care au decis suspendarea temporară cu toate loturile de vaccin provenite de la compania AstraZeneca. De asemenea, Marea Britanie, Canada, Australia au decis continuarea campaniei de vaccinare cu vaccinul AstraZeneca. România a decis, în urma unei ședințe cu experți, continuarea la acest moment a vaccinării cu vaccin de la compania AstraZeneca, vaccin care este autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și față de care și-a menținut același nivel de recomandare, adică beneficiile, la acest moment, depășesc riscurile și, din acest punct de vedere, se recomandă vaccinarea fără să existe, legat de evenimentele tromboembolice raportate la nivel european, semnale ale unei frecvențe mai mari decât în populația generală nevaccinată.

Analiza pe 17 milioane de persoane vaccinate cu vaccin de la AstraZeneca a arătat un număr de 37 de evenimente tromboembolice raportate, 15 evenimente de tromboză venoasă profundă și 22 de evenimente de embolie pulmonară. Ca nivel de frecvență, vorbim de aproape 1 caz la un milion de persoane vaccinate, ceea ce este mult sub frecvența anticipată la nivel populațional.

Astăzi, EMA, OMS reevaluează toate datele colectate și raportate la nivel european. Pe 18 martie se așteaptă o clarificare a tuturor datelor de siguranță și în mod deosebit legate de aceste evenimente tromboembolice”, a declarat Valeriu Gheorghiță, citat de B1TV.

„Nu există acum date care să facă o legătură de cauzalitate între acele evenimente și vaccinare”

Medicul a mai spus că cea mai simplă decizie care ar fi putut fi luată ar fi fost cea de suspendare a tuturor vaccinărilor cu serul de la AstraZeneca.

Decizia de a continua sau a stopa temporar vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca a fost extrem de dificilă, poate una dintre cele mai dificile decizii pe care a trebuit să le luăm. Cred că cea mai simplă decizie ar fi fost cea în care să zicem «stop, ne oprim și noi».

Trebuie să punem în balanță beneficiile vaccinării, ținând cont că ne aflăm în plină pandemie, cu mii de oameni care sunt diagnosticați zi de zi, oameni care se internează, ajung în secțiile de ATI și, din păcate, parte dintre ei își pierd viața din cauza COVID-19. Acestea ar fi, pe de o parte, beneficiile.

Pe de altă parte, riscurile sunt cele legate de evenimentele tromboembolice raportate la nivel european, care, repet, nu au o frecvență mai mare decât cea care se anticipeaază în rândul populației generale.

Cred că, în continuare trebuie să acordăm credit Agenției Europene a Medicamentului care a precizat că beneficiile depășesc riscurile, că nu există acum date care să facă o legătură de cauzalitate între acele evenimente și vaccinare”, a conchis coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19.

Leave a comment

Lasă un răspuns