De azi se poate circula cu un bilet unic metrou – transport de suprafață, în București. Ce variante de călătorie sunt și cât costă

Biletul unic pentru transportul în comun în București a fost implementat de joi, 17 februarie, a anunțat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.

Cetățenii din București pot circula cu un sigur bilet sau abonament pe toate mijloacele de transport în comun, atât cele de la suprafață – autobuz, tramvai, troleibuz, tren Gara de Nord – Otopeni cât și din subteran – metrou.

„De astăzi se poate călători cu un singur bilet sau abonament pe toate mijloacele de transport disponibile în zona București-Ilfov: tren, metrou, autobuz, tramvai și troilebuz!

Am semnat Ordinul de ministru necesar. Noile titluri de călătorie sunt valabile pentru intervale de: 24 h/ 72 h/ 1 lună/ 6 luni/ 12 luni.

Titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 de ore și 72 de ore permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafață, metrou și feroviar doar pe ruta: Gara de Nord (staţia Bucureşti Nord) – Aeroportul Henri Coandă, în regiunea București-Ilfov”, a transmis Sorin Grindeanu, citat de B1TV.

Biletul unic pentru transportul în comun. Lista prețurilor pentru noile abonamente

Abonamentul suprafaţă-metrou-feroviar:

  • 20 de lei pentru 24 de ore;
  • 40 de lei pentru 72 de ore;
  • 210 lei pentru o lună;
  • 1.100 de lei pentru şase luni;
  • 2.000 de lei pentru 12 luni.

Abonamentele suprafaţă-feroviar sau metrou-feroviar

  • 140 de lei pentru o lună;
  • 800 de lei pentru şase luni;
  • 1.400 de lei pentru 12 luni.

 

Abonamentele suprafaţă-metrou, valabile şi până în prezent

  • 140 de lei pentru o lună;
  • 700 de lei pentru şase luni;
  • 1.200 de lei pentru 12 luni.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Ajutor de stat de 50 de lei pentru facturile la energie: care sunt veniturile luate în calcul și cine poate beneficia

Consumatorii vulnerabili de energie electrică pot solicita un ajutor...

Guvernul promite protecția categoriilor vulnerabile în contextul scumpirilor de la 1 august

Purtătorul de cuvânt al Executivului asigură că există măsuri...

Ultima zi de mandat pentru trei judecători CCR: Primele de peste 30.000 de euro rămân în vigoare

Președintele Marian Enache și judecătorii Livia Stanciu și Attila...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine