Șeful SRI

Directorul  SRI, Eduard Hellvig, a declarat, în declarația de avere pe anul 2022, un credit în valoare de 1 949 500 lei, încheiat în anul 2020 cu o instituție de credit nebancară care acordă credite imobiliare, și, potrivit informațiilor oferite de Biroul de presă al SRI, suplimentat în anul 2021 cu 250 000 de lei. Biroul de presă al SRI a precizat că nu este vorba despre două credite, așa cum s-a vehiculat în anumite publicații, care au susținut că Hellvig ar fi dator la instituția de creditare cu 3,6 milioane de lei, ci despre unul singur. 

Întrebat cum explică situația, Biroul de Presă al SRI a explicat că directorul SRI a accesat un singur credit, potrivit Digi 24.

”Referitor la solicitarea dumneavoastră, biroul de presă al SRI face următoarele precizări:

Directorul SRI a accesat un singur credit în 2020, în valoare de 1 699 500 lei, suplimentat printr-un act adițional la contract, în 2021, cu 250 000 de lei. 

Astfel, așa cum este menționat și în declarația de avere publicată pe site-ul sri.ro, suma totală a creditului, scandentă în 2050, este de 1 949 500 lei, și nu cea menționată de dumneavoastră în solicitarea pe care ne-ați adresat-o. 

Veniturile și datoriile directorului SRI sunt menționate în declarațiile de avere, potrivit legii 176/2010, și publicate pe site-ul sri.ro”

Conform declarației de avere pe anul 2022 publicată de SRI, Eduard Hellvig deține, împreună cu soția sa, două terenuri în Tunari, și o casă în aceeași localitate, construită în anul 2020.

Demnitarul a obținut, în anul precedent, din salariu, 172 404 lei, în jur de 14 000 de lei lunar.

Directorul SRI contractase, în 2019, conform declarațiilor de avere, un credit de 730 000 de lei la o bancă, scandent în 2044. În 2020, a achitat acest credit cu o parte din banii creditați la instituția financiară nebancară în anul 2020.

Imocredit este specializată în acordarea de credite imobiliare și funcționează în Cluj Napoca.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *