Bucureştiul va fi capitala diplomației europene și euroatlantice

Bucureştiul va fi capitala diplomației europene și euroatlantice, a anunțat ministrul de externe Bogdan Aurescu. Între 28 și 30 noiembrie are loc în capitala României o reuniune de maximă importanță strategică.

Marţi şi miercuri, va avea loc, la Bucureşti Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO. Evenimentul va fi găzduit, în numele României, de ministrul Bogdan Aurescu.

Vom avea o agendă politico-diplomatică şi de securitate extrem de încărcată şi dinamică săptămâna viitoare, începând cu Reuniunea Liderilor de Munchen, pe 28 – 29 noiembrie, şi continuând cu Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, pe 29 – 30 noiembrie.

Bucureştiul va fi astfel, timp de trei zile, capitala diplomaţiei europene, euroatlantice şi dincolo de aceste regiuni. Aceste două evenimente de înaltă vizibilitate pentru ţara noastră şi cu participare internaţională de cel mai nivel înalt, organizate în premieră în România, au loc într-un moment critic pentru securitatea regională şi euroatlantică, marcat de războiul declanşat de Rusia în Ucraina şi de impactul său multidimensional, reconfirmând profilul activ al ţării noastre la nivel internaţional, mai ales pe dimensiunea de politică externă şi de securitate, dar şi importanţa strategică a Mării Negre”, a transmis şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat al MAE.

Reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în anul 2004, şi a doua reuniune formală aliată după Summitul de la Bucureşti din 2008, potrivit B1TV.

De asemenea, este prima reuniune NATO de nivel înalt desfăşurată într-un stat de pe Flancul estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, de la declanşarea agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022.

Cine sunt invitații

Totodată, este prima reuniune NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie 2022, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei. Reuniunea va oferi oportunitatea primei discuţii aplicate pentru analizarea stadiului implementării deciziilor luate la Madrid şi pentru pregătirea viitorului Summit NATO de la Vilnius, din anul 2023, arată sursa citată.

Alături de şefii diplomaţiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO şi ceilalţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la Reuniunea de la Bucureşti vor participa miniştrii de Externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la organizaţie.

La sesiunile deschise partenerilor din cadrul reuniunii vor participa miniştrii Afacerilor Externe din Republica Moldova (pentru prima oară la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

Reuniunea va începe marţi după-amiaza, când vor avea loc două sesiuni de lucru, inclusiv o sesiune cu participarea ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, în calitate de partener al Alianţei. Prima zi a reuniunii va oferi oportunitatea marcării, printr-un eveniment de diplomaţie publică, a 20 de ani de la Summitul de la Praga din 2002, la care România, alături de alte şase state membre, a fost invitată să se alăture Alianţei Nord-Atlantice.

Obiectiv declarat: Consolidarea Flancului Estic al NATO

Ministeriala va continua miercuri cu alte două sesiuni de lucru în format aliat, la care vor participa cei doi invitaţi – miniştrii de Externe din Finlanda şi Suedia, iar la ultima sesiune şi partenerii Alianţei – Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

Ţara noastră joacă un rol deosebit de activ la nivel regional, european şi euroatlantic, mai ales în contextul războiului ilegal purtat de Rusia împotriva Ucrainei, ce reclamă măsuri concrete pentru creşterea rezilienţei statelor din vecinătatea Alianţei, în liniile deciziilor Summitului NATO de la Madrid, dar şi pentru reducerea tuturor dependenţelor.

Rolul nostru este cât se poate de pragmatic şi concret – de la sprijinul necondiţionat acordat celor peste 2,9 milioane de refugiaţi din Ucraina care ne-au trecut graniţele până la implicarea extensivă în gestionarea efectelor acestei crize, inclusiv problema tranzitului de cereale şi produse agricole ucrainene către destinaţii terţe – peste 8,4 milioane de tone până în prezent.

Ministeriala de la Bucureşti este o oportunitate în plus pentru promovarea priorităţilor României la nivelul NATO şi a importanţei strategice a Mării Negre, aşa cum am făcut-o şi până acum, dar şi pentru implementarea cât mai rapidă a tuturor deciziilor privind consolidarea Flancului Estic al NATO, inclusiv în România”, a adăugat şeful diplomaţiei române, citat în comunicat.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *