Budăi acuză PNL că va îngheţa pensiile după alegeri şi arată ce dovezi are. Fenechiu: „Este o tâmpenie”

Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a acuzat, duminică, PNL că pregătește o înghețare a pensiilor după alegeri. Într-o intervenţie la Antena 3 CNN acesta a explicat că are ca dovadă faptele liberalilor din anii trecuți, dar şi acum care arată cum nu au cuprins evoluția pensiilor în următorul mandat. În replică, Daniel Fenechiu, senator PNL, a spus, la Antena 3 CNN, că „acest tip de discurs, este o tâmpenie”. 

„O să explic seniorilor de ce am spus și tot ce am spus am spus bazat pe fapte. Dumnealor spun că justifică această lipsă din programul de guvernare că există o lege. O lege a existat și în 2020 când nu au respectat-o și n-au acordat majorarea din lege. O lege a existat și în 2021, când au dat 0 lei la pensie. Atât au valorat seniorii României pentru PNL 0 lei. În 2021 au înghețat pensiile, n-au acordat nicio majorare. Am citit cu atenție programul de guvernare la toate partidele să văd ce se propune pe muncă, pe social. Nu am văzut nicio trimitere, dar absolut nicio trimitere în programul de guvernare al PNL la evoluția pensiilor în următorul mandat. Nu am văzut nicio trimitere la pilonul I.

Marius Budăi acuză PNL că nu a respectat legile pensiilor

Am mai văzut în schimb, dumnealor nu știu că s-a schimbat legea, și vorbesc la un anumit capitol de punctul de pensie. Nici măcar nu știu că acuma este punctul de referință, nu mai este valoarea punctului de referință, nu mai este punctul de pensie. Dar eu ceea ce am spus și corelațiile pe care le-am făcut, le-am făcut și am tras un semnal de alarmă și am făcut corelațiile bazat pe faptele dumnealor, pe faptul că n-au respectat legea în 2020, în 2021 și pe faptul că nu au scris în programul de guvernare absolut nimic despre sistemul public de pensii”, a spus Marius Budăi, la Antena 3 CNN.

Daniel Fenechiu (PNL): „Acest tip de discurs, este o tâmpenie”

În replică, Daniel Fenechiu, senator PNL, a spus la Antena 3 CNN, că declaraţiile lui Marius Budăi

„Domnul Budăi trăiește cu impresia că poate spune orice pentru unu, două, trei puncte la vot, poate spune absolutamente, orice, poate spune că soarele răsare în Kiseleff, că domnul Ciolacu e cel care dirijează traseul soarelui și al ploii și că fără PSD, cu siguranță PNL-ul va băga România în pământ.

Ultimele știri

Alice Weidel dă vina pe scutul de la Deveselu pentru războiul din Ucraina. Liderul AfD cere presiune pe Zelenski pentru pace

Lidera AfD, Alice Weidel, dă vina pe scutul antirachetă de la Deveselu pentru războiul din Ucraina și cere presiune pe Zelenski.

George Simion acuză presiuni asupra suveraniștilor. „S-au pus pe noi, unul după altul. Să nu deznădăjduiți”

George Simion spune că suveraniștii sunt „luați la țintă” pe rând, după dosarele lui Georgescu și Tanasă.

Specialistul chemat de Georgescu să-i verifice casa, control judiciar. Omul a recunoscut că a fost la vila din Mogoșoaia

Vlad Alin Zamfir, specialistul chemat de Călin Georgescu să-i verifice casa din Mogoșoaia, a fost plasat sub control judiciar de DIICOT.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine