Călăul din Siria are termen până pe 10 iunie ca să cucerească orașul
Călăul din Siria are termen până pe 10 iunie ca să cucerească orașul

Călăul din Siria are termen până pe 10 iunie ca să cucerească orașul ucrainean Severononețk. Așa este supranumit generalul Aleksandr Dvornikov, care a primit ordin să blocheze astfel principalele rute logistice dintre estul și sudul Ucrainei.

Dvornikov a primit termen până pe 10 iunie să cucerească orașul Severodonețk, un câmp de bătaie foarte disputat, sau să blocheze definitiv ruta logistică Lisiciansk – Bahmut, afirmă șeful administrației militare din Lugansk. La Severodonețk se dau lupte grele pentru controlul asupra orașului, a cărui soartă a ajuns să fie comparată cu cea a Mariupolului.

Trupele ruse „se concentrează pe operațiuni ofensive pentru a încercui trupele noastre” în Severodonețk și Lisiciansk și „să blocheze principalele rute logistice”, afirmă administrația militară din regiunea Lugansk.

Generalul rus Aleksandr Dvornikov, comandantul operațiunii ruse în Ucraina, „a primit misiune ca până pe 10 iunie fie să cucerească complet orașul Severodonețk, fie să blocheze definitiv autostrada Lisiciansk – Bahmut și să o preia sub control”, a declarat șeful administrației militare din Lugansk, Serhii Haidai, potrivit CNN, relatează Digi24.

De aceea, (au adus) un număr imens de forțe, tot ce aveau, toate rezervele – folosesc totul pentru a îndeplini aceste două misiuni”, a mai spus el.

Lângă Severodonețk, în orașul Lisiciansk, un centru de ajutor umanitar a fost „distrus complet” duminică de bombardamentele rusești, a adăugat Haidai.

În regiunea Harkov, rușii au folosit muniție cu fosfor într-o zonă din nord-estul Harkovului, potrivit acestuia. În sud-estul Harkovului, o persoană a fost rănită în urma bomabrdamentelor.

„Inamicul trage în continuu asupra pozițiilor trupelor noastre lângă orașul Harkov”, a mai declarat Serhii Haidai.

Focuri de artilerie și bombardamente asupra infrastructurii s-au înregistrat și în regiunile Sumî și Chernihiv.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.