Dosarul vaccinurilor este făcut de un „antivaccinist” și nu există niciun leu prejudiciu, spune președintele USR, cătălin Drulă, înaintea analizării în parlament a cererii de ridicare a imunității parlamentare pentru Florin Cîțu. Președintele Iohannis a admis-o deja, conform procedurii, pentru foștii miniștrii Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu.

Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că dosarul DNA privind vaccinurile anti-COVID este unul „fake” și că nu există nici măcar un leu prejudiciu în acest caz. Drulă a criticat modul în care procurorul a structurat dosarul, numindu-l cel mai mare malpraxis judiciar pe care l-a văzut în politică.

El a subliniat că vaccinurile nu au fost achiziționate de România sau alte state membre ale Uniunii Europene (UE), ci de către UE în ansamblu, și că procedura a fost gândită de UE. Drulă a explicat că UE a contractat 4,5 miliarde de doze pentru o populație de 450 de milioane de locuitori, adică 10 doze per cetățean, și că aceasta a fost o decizie a Comisiei Europene.

De asemenea, Drulă a menționat că nu există niciun prejudiciu în acest dosar, iar vaccinurile achiziționate de România au fost în mare parte revândute sau donate altor țări. El a acuzat PSD și AUR că au sabotat campania de vaccinare anti-COVID în România.

Nu se potrivește nimic în această poveste. E cel mai mare malpraxis judiciar pe care l-am văzut de când sunt în politică. E un dosar… nu înțeleg de unde vine, despre unele dintre ele a scris și presa. Înțeleg că dl procuror de acolo are convingeri antivacciniste.

Înțeleg că dl Bologa, care a fost șeful DNA și care nu a fost destul de comod cu actuala Putere, a fost schimbat pentru că i s-a părut că acest dosar nu are structură, nu se susține.

În lipsa unor minime elemente, pe care acest dosar nu le are, nu există niciun fel de act de corupție. Practic e un dosar care criminalizează o procedură a UE.

Aceste vaccinuri nu au fost achiziționate nici de România, nici de Bulgaria, nici de Germania, ci de UE. UE a contractat 4,5 miliarde de doze pentru o populație la 450 de milioane. Adică 10 doze per cetățean. De ce? Asta pot spune experții Comisiei Europene, dar eu cred că înseamna că unele linii de producție s-au oprit, că lumea era disperată, oamenii mureau. Au fost vieți salvate. (…) Cei de la Comisie așa au decis. (…)

Nici UE n-a cumpărat de zece ori, că până la urmă s-au luat doar 2,5 miliarde la nivelul UE. Nici România n-a luat 80 de milioane, ci doar 35. Niciun stat membru n-a făcut achiziții directe, în afară de Ungaria, care și-a luat singură din Rusia și China” a declarat Drulă.

Drulă a catalogat referatul procurorului drept unul al unui „antivaccinist” și a susținut că dosarul criminalizează o procedură a UE. El a subliniat că UE nu a cumpărat de zece ori mai multe doze decât erau necesare și că niciun stat membru nu a făcut achiziții directe, în afara Ungariei, care și-a luat doze din Rusia și China.

Am citit acest referat, e referatul unui antivaccinist, al unui om care nu crede în știință și a unui om care interpretează niște decizii nu ale României, ci ale UE, la doi ani după”, a mai spus Drulă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *