Ce se află în spatele întâlnirii „surpriză” dintre Nicușor Dan și Eugen Tomac (PMP). „Evident că vor discuta și despre candidatură”

Surse politice și administrative au precizat pentru Gândul care sunt culisele întâlnirii de marți dintre primarul Capitalei, Nicușor Dan, și Eugen Tomac, președintele PMP.

Președintele Partidului Mișcarea Populară a anunțat că marți seară va susține o conferință de presă alături de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.

Conferința va avea loc la sediul PMP din București, iar această vizită a lui Nicușor Dan ar putea ridica câteva semne de întrebare, în contextul în care edilul general a primit recent un ultimatum de la PNL, adică de la partidul care l-a susținut în campania electorală.

„Va fi atât o vizită de curtoazie, cât și una politică. Nicușor Dan îi va mulțumi lui Eugen Tomac pentru susținerea politică. Să nu uităm că alianța politică de la Primăria Capitalei, respectiv din Consiliul General al Municipiului București, este formată și din PMP, care are cinci consilieri”, au declarat pentru Gândul surse din aparatul executiv al Primăriei Capitalei.

În prezent, alianța politică din CGMB este formată din PNL – USR – PMP.

Totuși, PNL i-a dat lui Nicușor Dan, recent, un ultimatum de susținere politică, punându-i pe masă un „decalog” cu obiectivele administrative pe care edilul trebuie să le atingă în șase luni.

Ca atare, un „divorț” între Nicușor Dan și cei de la PNL nu ar fi unul surprinzător, mai ales că, din punct de vedere administrativ, ce i s-a cerut edilului să realizeze în șase luni este extrem de greu.

În ceea ce privește întâlnirea dintre Nicușor Dan și Eugen Tomac, ea vine și în contextul în care președintele PMP și-a arătat susținerea față de edil în urmă cu două săptămâni, când Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a sesizat Parchetul ICCJ, Instituţia Prefectului şi Curtea de Conturi în cazul primarului Capitalei, pe care îl acuză de incompatibilitate, conflict de interese administrativ, abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

„Pe Nicuşor Dan îl cunosc de 23 de ani şi am toată încrederea în el”, a scris, recent, pe Facebook, liderul PMP.

Eugen Tomac crede că Nicuşor Dan va fi primar general şi după anul 2024.

„Sunt sigur că va fi Primar General şi după alegerile din 2024, pentru că asta vor decide bucureştenii, indiferent câte reclamaţii ar face PSD”, a mai transmis liderul PMP.

Ultimele știri

Olguța Vasilescu respinge calendarul taxelor pe proprietăți. Noul impozit la valoarea de piață nu poate intra în vigoare din 2027

Olguța Vasilescu susține că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu poate fi aplicată din 2027, invocând lipsa aplicației E-proprietate.

Cinema City refuză un documentar despre Gaza. Se cere boicotarea mall-urilor care au acționariat israelian

Cinema City a refuzat să difuzeze un documentar despre Gaza. Pe Reddit, unii cer boicotarea mall-urilor, alții consideră reacțiile exagerate.

Nicușor Dan, reacție după atacurile din școli. „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”

Nicușor Dan a cerut măsuri urgente după atacurile cu arme albe din școlile din Pitești și Bistrița.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine