Cel puțin 73 de morți și 171 de răniți, într-un atac terorist cu două bombe, la o ceremonie din Iran

Cel puțin 73 de persoane au fost ucise, iar alte 171 au fost rănite, după ce două explozii au avut loc în Iran, la o ceremonie importantă din Iran. Autoritățile locale au anunțat că este vorba despre un “atac terorist”.

Cel puțin 73 de persoane au fost ucise în exploziile care au avut loc miercuri în apropierea mormântului generalului Gărzilor Revoluționare iraniene Qasem Soleimani, la a patra comemorare a asasinării acestuia, potrivit presei de stat iraniene, citate de BBC.

Sute de persoane s-ar fi îndreptat miercuri spre mormânt, în cadrul unei ceremonii de comemorare a generalului Soleimani, care a fost ucis într-un atac cu dronă american în Irakul vecin în 2020.

Soleimani era văzut ca fiind cea mai puternică figură din Iran după liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

În calitate de comandant al brațului de operațiuni de peste mări al Gardienilor Revoluției, Forța Quds, el a fost un arhitect al politicii iraniene în întreaga regiune.

A fost responsabil de misiunile clandestine ale Forței Quds și de furnizarea de îndrumare, finanțare, arme, informații și sprijin logistic pentru guvernele și grupurile armate aliate, inclusiv Hamas și Hezbollah.

Președintele american de atunci, Donald Trump, care a ordonat asasinarea din 2020, l-a descris pe Soleimani drept “teroristul numărul unu oriunde în lume”.

Ultimele știri

Efectul scandalului: Ministerul Culturii retrage proiectul controversat de normare a muncii actorului.

Ministerul Culturii a retras un proiect care obliga actorii...

Ceasul de lux care a atras atenția la discuțiile cu premierul. Nu e al lui Bolojan

Mii de angajați din primării au intrat în grevă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine