Cele 25 de ordonanțe de urgență vor fi publicate în Monitorul Oficial, spune Orban. I-a dat replica lui Toni Greblă

Cele 25 de ordonanțe de urgență emise de Guvern cu câteva ore înainte de demiterea din Parlament vor fi publicate în Monitorul Oficial, dă asigurări Ludovic Orban. El l-a contrazis pe Toni Greblă, președintele Comisiei Juridice a Senatului, care afirmase miercuri că acestea nu vor mai fi publicate întrucât Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură, și, prin urmare, acestea nu vor mai intra în vigoare. „Este o intoxicare”, spune Raluca Turcan.

„Cum să nu fie publicate? Există o procedură”, a spus Ludovic Orban, întrebat despre cele 25 de OUG emise în ședința de Guvern de marți seară.

Orban a zis că „a ascultat vocile” care spun că se poate să nu fie publicate în Monitorul Oficial, Guvernul fiind demis, dar „important e conținutul acestor acte normative, care generează efecte benefice pentru România și realizarea unor obiective fundamentale”, arată publicația Știri pe Surse.

Și Raluca Turcan a explicat că OUG-urile sunt în drum spre Monitorul Oficial și vor fi, cu siguranță, publicate, fiindcă au toate avizele.

„Acesta este o intoxicare. Nu există. În momentul în care premierul le aprobă în ședința de Guvern, vor fi publicate”, a zis Turcan.

Toni Greblă a declarat miercuri că cele 25 de Ordonanțe de Urgență adoptate marți de Guvern nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial, întrucât a fost publicată decizia prin care Guvernul este demis prin moțiune de cenzură.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

SUA vor construi în România un poligon modern de antrenament pentru tancuri, într-o zonă de graniță

Armata Statelor Unite va colabora cu Armata Română pentru...

Președintele polonez Karol Nawrocki solicită NATO să se pregătească de război după atacul cu drone rusești

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a cerut întărirea capacităților de...

Netanyahu recunoaște că Israelul se confruntă cu o „izolare” care ar putea dura ani de zile

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut o afirmație rară...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine