Ciprian Ciucu dezvăluie că Primăria Sectorului 6 „a fost jefuită” şi anunţă că va publica toate contractele încheiate de fosta conducere a instituţiei

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, acuză că instituţia „a fost jefuită” în ultimii ani şi anunţă că săptămâna viitoare va publica toate contractele de achiziţii ale fostei conduceri. Edilul Ciprian Ciucu afirmă că s-au cumpărat doar mărţişoare în valoare de 20.000 de euro.

„Primăria Sectorului 6 a fost jefuită! Mărţişoare de 20.000 de euro! Atât a dat doar pe mărţişoare, la solicitarea DG Comunicare, Primăria S6! (…) Incredibil, cum am fost furaţi în aceşti 4 ani! Cui să-i dai, frate, mărţişoare de 20.000 de euro? Hai să fim serioşi”, a anunţat, joi, pe Facebook, primarul Sectorului 6.

Ciprian Ciucu acuză că Primăria Sectorului 6 „a fost jefuită”

Ciprian Ciucu a precizat că va publica toate contractele încheiate de fosta conducere a instituţiei.

„Acesta este doar un teasing, doar un contract. Săptămâna viitoare public contractele cu nume, prenume, firme etc. Pe asta s-au dus banii de investiţii! Nu pe străzi, nu pe anvelopări, nu pe parcări sau investiţii în pieţe. S-au tocat în acest fel milioane şi milioane”, a mai scris Ciucu pe Facebook.

Primarul Ciprian Ciucu a transmis, printr-un mesaj publicat luni seară pe Facebook, că nu va împodobi Sectorul 6 cu luminițe tematice de Crăciun pentru că este ”mai zgârcit cu banul public” și ”de banii aceștia, 500.000 de euro” susține că ar prefera să asfalteze o stradă sau să construiască o creșă sau grădiniță.

Ciucu a declarat că nu are timp să facă o nouă achiziție pentru un alt contract, ceea ce ar presupune că ar trebui să lucreze în contractul curent, adică să achite 400.000 de euro pentru aranjamentele din sector și 100.000 de euro pentru cele din Parcul Drumul Taberei.

Primarul Sectorului 6 a anunțat că măsura este doar una temporară și că anul viitor va demara din timp contractarea iluminatului festiv pentru care administrația publică să plătească ”un preț corect”.

 

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *