miercuri, octombrie 14, 2026
13.1 C
București

Ciucă, anunț despre rotativă: „Nici pe 24 că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălțare, puțin mai încolo”. Premierul nu exclude negocieri

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți la Iași, în cadrul unui eveniment organizat de PNL, că rotativa guvernamentală va avea loc, însă „nici pe 24 că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălțare”. Acesta a mai spus că cea mai simplă variantă ar fi să se facă potrivit înțelegerii din protocolul Coaliției, dar nu trebuie exclusă și varianta negocierii unor ministere.

„În perioada următoare, urmează rocada la Guvern, nu există niciun fel de discuție, în momentul de față, despre amânarea, cu atât mai puțin despre nerealizarea ei. Ca atare, la finele lunii mai, nici pe 24 că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălțare, puțin mai încolo, dar se va realiza”, a declarat premierul. Nicolae Ciucă nu exclude negocieri cu PSD pentru „1-2 ministere”.  „În momentul de față, sigur, cea mai simplă modalitate este să se facă rocadă conform înțelegerii din protocol. Având totuși în vedere dinamica și evoluția întregii situații, nu trebuie să excludem și varianta negocierii la 1-2 ministere, dar dacă se depășește această măsură și dacă se întâmplă ca această rocadă să se facă altfel decât în liniște de fiecare parte, atunci nu o să avem de câștigat, ci doar de pierdut”, a mai spus Ciucă.

Președintele PNL a spus că dacă rocada se va face în liniște se poate continua pregătirea pentru anul electoral 2024. „Ca atare, rolul nostru, a conducerii partidului în fața dumneavoastră este să facem în așa fel încât această rocadă să se realizeze în liniște cu preluarea și continuarea obiectivelor guvernamentale, pentru că acesta ne este obiectul pe anul 2023 și să pregătim anul 2024”, a mai declarat acesta. Ciucă a participat la Forumul Administrației 2023, un eveniment organizat de PNL Iași în parteneriat cu Liga Aleșilor Locali.

Ultimele știri

Grindeanu acuză PNL de lașitate. Zice că nu îl vrea pe Bolojan înapoi premier, așa cum a fost acuzat

Sorin Grindeanu acuză PNL că vrea să fugă de răspundere și spune că nu-l vrea pe Bolojan înapoi premier.

Ilie Bolojan propune un acord bilateral cu Luca Niculescu. PNL rămâne în opoziție, dar condiționează sprijinul de austeritate

PNL ia în calcul un acord bilateral cu premierul Niculescu, condiționat de continuarea austerității, fără a intra la guvernare.

Daniel Dăianu avertizează asupra dezorganizării pieței de energie. „Vindem ieftin și cumpărăm scump”

Daniel Dăianu avertizează că România riscă să piardă investiții majore din cauza pieței energetice dezorganizate și a administrării deficitare a resurselor.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine