Claudiu Năsui crede că Guvernul vrea să cumpere tăcerea judecătorilor
Claudiu Năsui crede că Guvernul vrea să cumpere tăcerea judecătorilor

Claudiu Năsui crede că Guvernul vrea să cumpere tăcerea judecătorilor, pentru ca aceștia să nu conteste noile legi ale justiției, care vor îndepărta și mai mult România de restul Europei. Miza sunt banii câștigați de magistrați deja în instanță, precum sporuri și compensații, și care erau deja acordați eșalonat, iar de acum înainte vor fi plătiți integral.

Vicepreședinte USR și fost ministru al Economiei, Claudiu Năsui acuză guvernul PSD – PNL – UDMR că vrea să cumpere tăcerea judecătorilor față de controversatele legi ale justiției cu banii românilor. Mai precis, la rectificarea bugetară, Guvernul Ciucă dă dintr-un foc toți banii câștigați de judecători în instanță. Până acum, „acești bani erau dați cu țârâita”, dar dintr-odată achitarea sumelor a devenit „o prioritate maximă”. Iar explicația e, spune Năsui, că fix acum coaliția vrea să treacă noile legi ale justiției, prin care „justiția devine și mai controlată politic”.

„Guvernul vrea să cumpere tăcerea judecătorilor cu banii contribuabililor. Nu de alta, dar vor să-și treacă în liniște noul pachet de legi prin care preiau controlul asupra sistemului de justiție, și au nevoie de liniște. Așa că vor da 1 miliard de lei din banii dumneavoastră direct pentru asta”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

Acesta a precizat apoi că în ultima rectificare bugetară practic jumătate din creșterea cheltuielilor cu salarizarea din tot statul român se află la Ministerul Justiției: „O sumă colosală de împărțit între foarte puțini”.

Liderul USR a explicat că este vorba despre banii câștigați de judecători în instanță. Până acum, ei erau plătiți puțin câte puțin, dar acum au devenit brusc o prioritate și Guvernul vrea să achite toate sumele – 1 miliard de lei, integral.

De ce banii care veneau puțin câte puțin, subit se dau toți deodată? Pentru că, ce să vezi, săptămâna asta, același guvern a dat un nou pachet rușinos de legi ale justiției prin care justiția devine și mai controlată politic.

Iată marea prioritate. Să fie mulțumiți judecătorii că primesc niște bani și să nu critice noile legi ale justiției. Adică acele legi care ne duc pe noi toți și mai departe de zona Schengen și de Europa în general”, a mai scris fostul ministru, pe Facebook.

Ce le transmite Claudiu Năsui judecătorilor

Claudiu Năsui le-a transmis apoi magistraților să nu se lase cumpărați pentru că și ei, și copiii lor, tot în România vor trăi.

Dragi judecători din România. PSD-PNL și-ar dori ca România să fie precum Belarus. Nu vă lăsați cumpărați de ei. Banii aceștia, așa cum vin, așa și pleacă. Iar după ce îi veți cheltui tot în România veți trăi. Poate și copiii dumneavoastră. Nu merită să rămâneți tăcuți în fața mizeriilor care se petrec și de care vom suferi pe termen lung.

Nu vă lăsați cumpărați pentru o pungă de arginți. Miza independenței justiției este mult mai mare”, a transmis Năsui.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *