Primăria Sectorului 1 a atribuit prin achiziție directă contractul de circa 45.000 de euro pentru crearea platformei online de înscriere pentru voucherele de 1.000 de lei, pe care primarul Clotilde Armand vrea să le dea locuitorilor Sectorului 1, deși proiectul nu a fost aprobat de Consiliul Local. Banii ajung la firma Field Zoom Data, unde printre acționari se numără și un USR-ist, scrie HotNews.ro.

Primarul Clotilde Armand a declarat că achiziția s-a desfășurat corect și transparent, prețul fiind foarte bun. Contractul a fost atribuit în 34 de minute.

Anunțul pentru dezvoltarea platformei online a fost publicat în sistemul elecronic de achiziții publice pe 7 noiembrie, ora 13:42, valoarea estimată fiind de 221.000 lei (circa 45.216 euro cu TVA). La 14:16, după 34 de minute, firma Field Zoom Data a și depus ofertă, la același preț ca valoarea estimată de autoritate, iar imediat a și primit răspuns de la autoritatea contractantă. Firma Field Zoom Data este înființată în 2019, are 5 angajați, iar anul trecut a avut o pierdere de circa 345.000 lei. Printre acționari se numără și Anton Cupcea care este și membru USR Sector 1 (a făcut parte din biroul local și biroul municipal). Acesta are 3,26% din acțiuni.

Clotilde Armand spune că platforma a fost dezvoltată în timp record și la un preț bun. „La Primăria Sectorului 1 nu am găsit un serviciu IT inexistent, fosta administrație dădea contractele la prețuri supraevaluate unor firme de casă. (…) Nu mă interesează că cineva de la USR are 3% din firmă, ce mă interesează este ce face firma, cât de mult este recunoscută, să facă față la provocările pe care le avem”, a declarat primarul Armand.

„O să lupt cu Consiliul ca să aprobe proiectul”

Întrebată de ce a propus ca voucherele de 1.000 de lei să fie date la toată lumea, indiferent de venit, Clotilde Armand spune că este ca la reabilitare termică.

  • ”Este o măsură nu doar pentru oameni cu venituri reduse, ci și pentru clasa de mijloc, pentru majoritatea oamenilor adică. Directiva europeană pe care se bazează această măsură de eficientizare energetică impune să fie nediscriminatoriu. Doamna secretar general, care verifică legalitatea hotărârilor de Consiliu, mi-a spus clar că nu va semna pentru legalitate dacă acest proiect va fi discriminatoriu. Nu este un proiect social, este un proiect de eficientizare energetică”, a mai spus Clotilde Armand.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *