Clotilde Armand: O mare companie abonată la bani publici în Sectorul 1 a încercat să ne factureze recent servicii la suprapreț. Așa… niște zeci de milioane în plus

Clotilde Armand a publicat pe pagina sa de Facebook o serie de contracte semnate de fosta administrație a Sectorului 1 care includ montarea de garduri de sârmă în valoare de aproape 9 milioane de euro.

Noul primar al Sectorului 1 afirmă că va prezenta în zilele următoare cetățenilor dar „și procurorilor cum o mare companie abonată la bani publici în Sectorul 1 a încercat să ne factureze recent servicii la suprapreț”. În discuție ar fi vorba de „zeci de milioane în plus”, potrivit lui Clotilde Armand, care acuză „complicitatea unor funcționari publici din primărie”.

Printre contractele prezentate de Clotilde Armand figurează și achiziția de bănci în valoare de 1,2 milioane de euro sau de coșuri de gunoi de 800.000 euro.

Iată mai jos postarea lui Clotilde Armand:

„De ce nu mai sunt bani la primărie, d-nă primar?!”
De exemplu: Am analizat azi contractul cadru pentru băncuțe și gărdulețe, contract realizat de fosta administrație.
Vă prezint câteva cifre pentru aceste investiții inutile:
– Garduri 8.8 mil €
– Bănci 1.2 mil €
– Coșuri gunoi 0.8 mil €
– Stâlpi parcaje 0.2 mil €
– Panouri protecție stradal școli 0.12 mil €
————————————————
– Cheltuieli angajate 11.1 mil €
– Plătite (conform ADP S1) 8 mil €
– Rest de plată 3 mil €

Toate acestea în condițiile în care Sectorul 1 are cele mai multe străzi de pământ care necesită investiții urgente.

PS: Voi reveni zilele viitoare și voi prezenta cetățenilor (dar și procurorilor) cum o mare companie abonată la bani publici în Sectorul 1 a încercat să ne factureze recent servicii la suprapreț. Așa… niște zeci de milioane în plus. Prin complicitatea unor funcționari publici din primărie”.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Imagini inedite cu Președintele Nicușor Dan într-un avion low-cost. Reacția pasagerei care l-a fotografiat

Președintele Nicușor Dan a fost fotografiat într-un avion low-cost...

„Se putea și fără să majorăm TVA-ul la 21%”. Tanczos Barna spune ce alternativă avea Guvernul

Tanczos Barna a declarat luni seara că Guvernul ar fi...

Propunerea ministrului Energiei pentru facturi mai mici: tariful dinamic

Dorinţa arzătoare de preţuri mai mici la facturi se...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine