Comisarul-șef Daniel Asanache, angajat la Corpul de Control al MAI
Comisarul-șef Daniel Asanache, angajat la Corpul de Control al MAI

Comisarul-șef Daniel Asanache, angajat la Corpul de Control al ministrului de Interne, Lucian Bode (PNL), a fost condamnat recent la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Decizia aparține Tribunalului București și nu este definitivă.

Asanache este judecat în urma unei sesizări făcute la DNA de un om de afaceri din Bacău, care s-a plâns că agentul îl terorizează și îl tot presează să-i dea bani. Afaceristul i-a dat lui Asanache 15.000 de lei, într-o pungă, într-o benzinărie, moment în care s-a constatat flagrantul.

„Eu sunt bine cu oamenii de la Protecție Internă și îi fac din pix pe funcționarii din provincie”, se lăuda Asanache, potrivit motivării deciziei Tribunalului Bucureşti.

Dosarul va ajunge la Curtea de Apel București.

Cum s-a ajuns la flagrantul DNA în cazul comisarului-șef Daniel Asanache

Omul de afaceri și Daniel Asanache se cunoscuseră anul trecut, la spitalul din Moinești, acolo unde primul era internat, iar al doilea își dusese tatăl la control.

Polițistul a auzit o discuție la telefon între afacerist, care are o firmă de materiale de construcție, și un furnizor, despre o comandă de 200.000 de euro. Asanache a auzit de bani și i-a propus imediat să facă schimb de numere de telefon.

„Mi-a spus că lucrează în Poliţie, la Bucureşti, la Corpul de Control al ministrului de interne, că are mare putere şi că, dacă am nevoie de ceva, să nu ezit să-l sun”, a scris afaceristul, în mesajul trimis la DNA, citat de Libertatea și Preluat de B1TV.

În perioada următoare, antreprenorul a fost pur și simplu terorizat de polițist care-i tot cerea bani. Ajunsese să-l sune chiar și de 15 ori pe zi și să-i trimită multe mesaje pe WhatsApp, spunându-i că e „într-un mega stres” și „în mega panică şi presat de timp”.

Polițistul a încercat în mai multe feluri să-l convingă pe antreprenor să-i dea bani. La un moment dat, omul de afaceri a mărturisit că a fost „țepuit de un cumătru” cu 40.000 de euro, la cumpărarea unei maşini, iar poliţia, unde făcuse plângere, nu avansa deloc cu dosarul.

Asanache a intervenit imediat pentru a-l ajuta, așa încât să primească bani la schimb. În vara anului trecut, în fruntea IPJ Bacău era comisarul-şef Toader Buliga, care acum conduce IPJ Botoşani. El l-a primit în audienţă pe afacerist „la câteva minute după apel, în afara programului de lucru”, subliniază judecătorul de la Tribunalul Bucureşti.

Flagrant cu WhatsApp și tehnică din dotare

După ce l-a ajutat să ajungă la şeful IPJ Bacău, Asanache i-a cerut afaceristului să-i plătească factura de la telefonul mobil: „Auzi, dacă poți, trimite pe cineva de la tine de la firmă, măcar să mă ajuți azi cu factura de la telefon, în valoare de 3.700 de lei, că mâine îmi blochează serviciile, şi pentru restul, discutăm zilele astea”.

Afaceristul n-a făcut asta, așa că s-a trezit iar cu mesaje pe WhatsApp de la agent:

(09:59:58): Te rog din suflet să mă ajuți azi, până la 12.00, că sunt disperat

(10:01:35): Nu mă lăsa cu ochii în soare

(10:02:01): Aștept să mă suni

(10:02:31): Te rog din suflet

(10:02:45): Îţi voi fi recunoscător toată viaţa

(10:04:35): Știu că ești foarte prins, dar sunt mega disperat

O săptămână mai târziu, afaceristul l-a denunţat pe Asanache la DNA și a colaborat cu anchetatorii, care au pus la cale un flagrant.

Pe 2 august 2022, Asanache a discutat cu afaceristul pe WhatsApp și i-a cerut 15.000 de lei, pentru a-l ajuta cu dosarul: „Îţi voi fi mega recunoscător și voi avea grijă de tine, din toate punctele de vedere”, promitea poliţistul.

A doua zi, cei doi s-au întâlnit la o benzinărie de lângă Voluntari. Afaceristul avea tehnică de interceptare pe el, iar convorbirea lor a devenit probă în dosarul DNA. Cu această ocazie, Asanache s-a lăudat că „Eu sunt bine cu oamenii de aici, de la Direcția Generală de Protecție Internă (D.I.P.I. – n.r.).”

Afacerist: Crezi că ai putea să rezolvi treaba…

Daniel Asanache: Chiar mâine mă văd cu omul! Mă văd cu omul și-l sun pe omul meu și-mi iau omul meu și zic, hai să vedem de ce treabă e. Dacă nu pot rezolva eu, aia e…

Afacerist: Măcar ai încercat

Daniel Asanache: Da, și mâine dacă văd că nu se rezolvă, nu e nicio problemă, atunci și mâine am tot timpul, până diseară, până pe la șase, vreau să zic. Nu te strecura pe cine știe unde, vreau să zic, dar… Eu sunt bine cu oamenii de aici.

În cele din urmă, Asanache a primit banii, iar polițiștii de la Direcția de Operațiuni Speciale au intervenit și l-au reținut pe agent în flagrant.

Decizia Tribunalului București de a-l condamna pe comisarul-șef Daniel Asanache la trei ani de închisoare cu suspendare reprezintă o etapă importantă în lupta împotriva corupției și traficului de influență. Dosarul va fi înaintat Curții de Apel București pentru a se pronunța definitiv asupra acestui caz grav care a implicat un angajat al Ministerului de Interne.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *