Compania olandeză Damen a evitat plata tuturor impozitelor pentru statul român, după ce și-a crescut artificial cheltuielile ca să poată raporta pierderi mai mari. În consecință, și impozitul datorat a fost mai mic, se arată într-un raport de verificare al Ministerului Economiei. Și asta, în timp ce parlamentarii olandezi au respins prin vot aderarea țării noastre la spațiul Schengen pe motiv de..corupție!

Firma Damen Shipyards Mangalia a fost controlată de inspectorii fiscali, la solicitarea Ministerului Economiei, acționarul majoritar, care a cerut să fie verificate valorile la care s-au făcut tranzacțiile între societățile afiliate acestui grup. Inspectorii fiscali au concluzionat, după un an de verificări ale prețurilor de transfer, că societatea și-a crescut cheltuielile ca să poată raporta o pierdere mai mare.

În evidențele contabile s-au introdus și cheltuieli care sunt considerate nedeductibile, printre acestea fiind plățile făcute pentru mese festive, servicii foto, reclamă și publicitate, se arată într-un document obținut de Gândul. Compania va trebui astfel să scadă din pierderi aproape 104 milioane de lei, adică 20 de milioane de euro.

Prețurile de transfer sunt valorile la care se fac tranzacțiile între companiile afiliate aceluiași grup. Dacă prețul tranzacției între firmele afiliate nu este în ”intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părți în urma tranzacției nu sunt corect reflectate, afectând astfel impozitele și taxele plătite fie în România, fie în statul unde este situată partea afiliată.

Verificarea a venit ca urmare a unei adrese emise de un secretar de stat de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin care era supusă atenției situația societății comerciale Damen Shipyards Mangalia SA și se cerea un control al dosarului prețurilor de transfer.

Ministerul Economiei deține pachetul majoritar (93,89%) din Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia, care are 51% din acțiunile Damen Shipyards Mangalia, restul fiind deținute de Damen Holding B.V., potrivit termene.ro.

Controlul operațional a fost însă cedat companiei olandeze, conform înțelegerii din 2018, când au ieșit din acționariat coreenii de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering.

Conform raportului aferent anului 2021 privind activitatea întreprinderilor publice aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea ori în portofoliul Ministerului Economiei, Șantierul Naval 2 Mai nu a avut plăți restante la finalul anului trecut.

Damen Shipyards Mangalia – care are ca obiect de activitate construcția de nave și structuri plutitoare – a avut la finalul anul 2020, ultima raportare de pe site-ul Ministerul Finanțelor, pierderi de peste 108,6 milioane de lei, la venituri de aproape 407,2 milioane de lei, din care o cifră de afaceri netă de 88,5 milioane de lei, și un număr mediu de salariați de 2.107.

Cât de mari erau cheltuielile nedeductibile

Potrivit informării inspectorilor fiscali, din 28 septembrie 2022, societatea Damen Shipyards Mangalia a mai fost supusă inspecției fiscale, ultima verificare fiind efectuată în cursul anului 2021. Atunci, raportul în urma inspecției fiscale arăta că suma aferentă perioadei 2012-2016 a fost de 318.794.560 de lei, iar sumele stabilite prin analiza dosarului prețurilor de transfer aferente aceleiași perioade au fost de 293.012.832 de lei.

Documentul arată că, după solicitarea făcută de un secretar de stat din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, la finalul lunii august 2021 s-a propus oficial efectuarea unei inspecții fiscale prin care să se verifice dosarului prețurilor de transfer și impozit pe profit pentru perioada 2017-2020. Astfel, în 25 septembrie 2021 s-a emis avizul de inspecție fiscală, iar verificările au început în 28 octombrie 2021.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *