Poșta Română va concedia 300 de angajați în acest an. Care e planul
Poșta Română va concedia 300 de angajați în acest an. Care e planul

Poșta Română va concedia 300 de angajați în acest an, iar asta e doar „începutul”, afirmă deputatul PSD laurențiu Gâdei. El consideră că reforma anunțată de directorul Poștei, Valentin Ștefan, este una „heirupistă”.

Eu am mai tras semnale de alarmă și sper ca printre cei concediați să se regăsească și cei mulți care s-au angajat în centrala de la București. Din păcate, reforma asta este heirupistă, așa, fără să o înțeleagă cei care într-adevăr au petrecut o viață în Poștă, e greu de explicat. Să sperăm că Poșta se va redresa, cu toate că toate semnalele sunt extrem, extrem de negative, și aici mă refer la sutele de mailuri și mesaje pe care le primesc de la cei care lucrează în Poștă în operativ, oamenii care au contact direct cu cetățenii.

Este doar un început această concediere și sunt curios care vor fi cei care vor pleca acum”, a spus deputatul PSD Laurențiu Gîdei luni seară, într-o emisiune PsNews.

Social-democratul a precizat că nu cunoaște niciun plan de management al conducerii Poștei Române, pentru că nici nu a fost publicat vreunul.

Nu cunosc un plan de management, nu a fost publicat niciun plan de management al actualei conduceri. Care actuala conducere nu este pusă pe 109, legea corporatistă, așa cum ar trebui să fie. Ba mai mult decât atât, sunt interimari, ei conduc într-un interimat perpetuu și nu știu dacă se fac responsabili de ceva. Cert este că în interpelarea pe care am avut-o către domnul ministrul Sebastian Burduja am solicitat să se verifice aceste aspecte, să vedem ce se întâmplă cu Poșta Română pentru că Poșta Română, un colos al statului român, poate fi profitabil, mai ales că a beneficiat de contracte substanțiale anul acesta și anul trecut. Poate să își revină, poate să își diversifice serviciile, poate să se ducă să acopere mediul urban mic și rural, servicii pe care concurența poștei nu le poate acoperi și să devină astfel mult mai rentabilă decât este în prezent”, a mai spus deputatul PSD, Laurențiu Gîdei.

Poșta Română vrea să concedieze 300 de angajați

Poșta Română urmează să disponibilizeze a 300 de angajați din personalul administrativ și de conducere în acest an, pentru care sunt prevăzute salarii compensatorii, iar circa 100 de oameni ar urma să plece pe cale naturală în fiecare lună, se arată în bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2023 al operatorului poștal.

Poșta Română estimează că va ajunge la finele acestui an la un număr de 21.900 de angajați, cu 1200 salariați mai puțin decât numărul efectiv estimat pentru 31 decembrie 2022, se arată în bugetul de venituri și cheltuieli al Poștei care urmează a fi adoptat de Guvern.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *