Coronavirusul a fost găsit în sistemul digestiv al pacienților infectați
Coronavirusul a fost găsit în sistemul digestiv al pacienților infectați

Coronavirusul a fost găsit în sistemul digestiv al pacienților infectați chiar și la mult timp după infectare, arată un studiu al medicilor chinezi. Acesta persista chiar și în absența simptomelor digestive, după ce dispăruse din căile aeriene, au stabilit specialiștii, care încearcă acum să găsească soluții pentru neutralizarea virusului în sistemul digestiv și stimularea producerii florei bacteriene „bune”.

Studiul a fost realizat la Universitatea Chineză din Hong Kong, iar cercetătorii au analizat probe de materii fecale prelevate în perioada februarie – aprilie de la cincisprezece pacienţi din Hong Kong diagnosticaţi cu boala COVID-19, cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani, relatează Digi24.

Coronavirusul a fost găsit activ în sistemul digestiv în cazul a şapte dintre pacienţi, chiar şi în absenţa simptomelor gastrointestinale. Trei pacienţi au continuat să prezinte infecţie virală activă pentru o perioadă de până la şase zile după ce au fost declaraţi vindecaţi de COVID-19 în urma analizării probelor recoltate din aparatul respirator.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că microflora intestinală a pacienţilor cu încărcătură virală mare de SARS-CoV-2 era caracterizată de o îmbogăţire cu agenţi patogeni şi de o pierdere a bacteriilor ”bune”, capabile să producă acizi graşi cu lanţ scurt.

„Activitatea virală activă şi prelungită din intestinele pacienţilor cu COVID-19, chiar şi în absenţa simptomelor gastrointestinale şi după recuperare, evidenţiază importanţa monitorizării pe termen lung a coronavirusului şi a stării de sănătate, dar şi a ameninţării potenţialelor cazuri de transmitere virală pe cale fecal-orală”, a declarat Siew Chien Ng, director asociat al Centrului pentru Studiul Microflorei Intestinale din cadrul universităţii.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *