luni, septembrie 21, 2026
23.5 C
București

Coronavirusul amână congresul PSD pentru o dată ulterioară. Partidul a explicat de ce a luat această decizie

Coronavirusul amână congresul PSD. Sâmbătă, social democrații urmau să-și aleagă conducerea, dar conducerea interimară a decis ca acesta să se desfășoare la o dată ulterioară, pentru că prioritare sunt ”siguranța și sănătatea oamenilor”.

Decizia a fost transmisă joi seară, într-un comunicat.

„Având în vedere confirmarea primului caz de infectare cu coronavirus pe teritoriul României, precum și faptul că o parte însemnată a delegaților la congresul PSD (președinți de Consilii Județene, primari, consilieri locali și județeni, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale) sunt implicați în gestionarea pe plan local a măsurilor ce se impun pentru prevenirea răspândirii infectării cu coronavirus, conducerea interimară a PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă, 29 februarie”, a transmis PSD, potrivit PsNews.

”Toți cei care sunt implicați la nivel local, în gestionarea amenințării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranța și sănătatea oamenilor, orice alte activități nefiind o prioritate” este justificarea partidului.

Totodată, decizia de amânare a Congresului a avut în vedere și recomandările specialiștilor din domeniul medical, potrivit cărora adunările care implică un număr atât de mare de participanți, din toate zonele țării, nu sunt indicate în situația dată.

Coronavirusul amână congresul PSD. „Este un gest de responsabilitate care ne-am dori să fie preluat de întreaga clasă politică. Prioritari sunt oamenii, nu activitățile sau luptele politice”, se mai arată în comunicatul citat.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat recent că va candida pentru funcţia de preşedinte la Congresul care ar fi trebuit să se desfășoare pe 29 februarie. El a menţionat că până vineri la prânz se depun candidaturile şi şi-ar dori să aibă contracandidaţi.

Potrivit senatorului Lucian Romașcanu, Eugen Teodorovici și Liviu Pleșoianu ar intenționa să candideze pentru funcția de președinte al partidului.

Ultimele știri

Claudiu Manda respinge un Guvern Siegfried Mureșan. „Avem doar de-a face cu un alt Bolojan, ceva mai tânăr”

Claudiu Manda spune că PSD nu susține un Guvern Mureșan, considerat o continuare a politicilor lui Bolojan.

Nicușor Dan vorbește despre românii din Ucraina. Îi asigură că protecția lor rămâne o prioritate absolută

Nicușor Dan a discutat cu românii din Transcarpatia și a subliniat că protejarea drepturilor lor rămâne prioritară pentru statul român.

Guvernul demis Bolojan alocă un miliard de lei în ultimul moment. Unde ajung banii

Finanțele suplimentează bugetul Muncii cu peste un miliard de lei, pentru compensări la energie și drepturi de transport pentru persoanele cu dizabilități.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine