Toată organizația ALDE Giurgiu trece la PNL, a anunțat joi seară deputatul Toma Petcu. Hotărârea a fost luată în delegația Permanentă Teritorială a ALDE iar membrii aceștia spun că vor să facă organizația PNL Giurgiu prima pe țară.

„În seara zilei de 26 februarie 2020 a fost convocată Delegaţia Permanentă Teritorială ALDE Giurgiu la care au fost invitaţi şi o serie de membri importanţi ai partidului. Un număr de 120 de membri s-au întrunit, astfel, pentru a stabili viitorul politic al acestei organizaţii. După o prezentare a situaţiei politice la zi, s-a dat cuvântul delegaţilor care au concis că rămânerea în acest partid, în condiţiile actuale, înseamnă de fapt blocarea aspiraţiilor comunităţii giurgiuvene. Discuţiile au mai arătat că cetăţenii îşi pierd încrederea la nivel naţional în politica ALDE şi vorbitorii au solicitat conducerii judeţene să ia cele mai bune măsuri pentru ca oamenii să fie reprezentaţi corect şi cu cele mai bune şanse în viitoarele forme de conducere ale administraţiilor locale, judeţene şi naţionale” a scris Toma Petcu, pe Facebook.

Sunt planuri noi pentru noua organizație, spun viitorii membrii PNL.

„Ştim să fim numărul 1! Am fost numărul 1 cu organizaţia PNL, am fost numărul 1 cu ALDE, vrem să aducem organizaţia PNL din nou pe primul loc pe ţară!” a spus unul dintre membri, la comentariile postării.

Din discuții reiese că finalul întâlnirii a fost supusă la vot propunerea de trecere a întregii filiale teritoriale ALDE la organizaţia PNL Giurgiu, și a fost aprobată cu unanimitate de voturi de membrii Delegaţiei Permanente Teritoriale.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *