Coronavirusul poate să lovească cu al doilea val, din toamnă spune Arafat
Coronavirusul poate să lovească cu al doilea val, din toamnă spune Arafat

Coronavirusul poate să lovească cu al doilea val, din toamnă, spune medicul Raed Arafat, astfel că este necesar ca oamenii să respecte măsurile de distanțare și să fie precauți. Nu vom putea să ne reluam viața cum era înainte după data de 15 mai, când debutează primele măsuri de relaxare, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Până acum am luat măsuri ferme, încet-încet responsabiliatea se transferă către cetățean. Dacă omul de rând înțelege că ieșitul din casă are reguli, chiar dacă nu mai are nevoie de declarație în localitate, că portul măștii este obligatoriu, dacă înțelege aceste aspecte avem șansa să trecem mai ușor și prin al doilea val”, a declarat Raed Arafat, potrivit PsNews

Dacă oamenii nu vor respecta regulile, România se va confrunta cu o creștere a numărului de cazuri și vor fi necesare noi restricții, cu efecte asupra economiei. „Valul 2 poate să fie și în vară, poate cu 20% mai puțin impact, poate că temperatura să limiteze transmiterea, dar nu să o oprească”, a explicat șeful DSU.

Pentru ca România să fie pregătită pentru al doilea val, Guvernul a luat măsuri pentru a crește numărul de locuri în spitale, numărul de paturi pentru terapie intensivă și centre unde să fie internați asimptomaticii sau cei cu forme ușoare, astfel încât țara să fie pregătită pentru al doilea val.

Până atunci însă, există un mic progres în lupta cu pandemia de coronavirus.

„Există o ușoară coborâre, dar nu suficient să se spună că nu mai vine încă un val. Semnele sunt pozitive, dar nu sunt concludente că totul e perfect și că, orice facem, virusul a dispărut. Virusul nu a dispărut, poate va reveni în toamnă, dar din punctul nostru de vedere, virusul există, infecții vor fi, persoanele vulnerabile au rămas vulnerabile”, a spus el.

Arafat a avertizat că numărul de cazuri ar putea crește după relaxarea unor măsuri, așa cum s-a întâmplat în Germania.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *