Cozmin Gușă: Jurnaliștii care nu vor scutirile de impozite sunt ipocriți
Cozmin Gușă: Jurnaliștii care nu vor scutirile de impozite sunt ipocriți

Cozmin Gușă îi acuză de ipocrizie pe jurnaliștii celebri care se opun inițiativei legislative de eliminare a impozitului pe venit al jurnaliștilor. Analistul politic atrage atenția că de această măsură ar beneficia în primul rând mass-media-locală pentru că presa se află într-o situație delicată din punct de vedere economic, iar măsuri similare există și în alte state europene, inclusiv în Marea Britanie, ieșită recent din UE.

„Este un proiect extrem de necesar pentru industria mass-media din România și îmi pare rău că cei care comentează sau care îndrăznesc să comenteze nu se intereseaza întâi să vadă cât de grea a ajuns situatia în mass-media și să compare facilitățile pentru industria mass-media care nu există în România cu cele care există în țări ca Marea Britanie, că tot a fost Brexit-ul, pana in Franța, membră a UE, ca sa nu vorbesc despre Germania.

Cum zicea și Dan Andronic, este si o dovada de ipocrizie la cativa dintre cei care semneaza. Altii poate nu s-au informat suficient. M-a mirat intr-adevar prezența lui Ion Cristoiu pe acea lista, dar si a lui Cristian Tudor Popescu, pentru ca amandoi au fost si in managementul de presa, în vremuri mai bune pentru presă, când existau bani multi pentru presa si destule facilitati pentru difuzare si altceva” a afirmat Cozmin Gușă într-o intervenție la Realitatea Plus..

Statul paralel e la mijloc

„În rest, dincolo de ipocrizie, am sesizat acolo si niste impulsuri ale statului paralel. Câțiva dintre cei care au semnat acel document, dupa știința mea, se afla si pe statele de plata ale statului paralel, adica nu-i prea intereseaza, pentru ca își iau banii din două locuri, asa cum se intampla rau in Romania de mai multa vreme” a ținut să precizeze Cosmin Gușă.

Analistul politic a vorbit și de presa obedientă și audiențele măsluite

„Concret, principalii beneficiari ar fi numitii patroni din mass-media romaneasca din plan local, asta este limpede si clar! Pe care nu i-a ajutat nimeni niciodata, care au ajuns la cheremul baronilor locali și care n-au avut posibilitatea sa-si apere structura lor locala atat de necesara pentru prezentarea normala a vietilor comunitatilor locale. Care, asa cum am spus, au fost osebite de baronii locali, indiferent de culoarea lor politica.

Cine nu vede cat de nedrept e tratata mass-media la centru, apăi acela să nu se mai bage în discuție! Să nu se prefaca ca nu vede cum o anumita presa obedienta, intr-un fel sau altul, este finantata artificial si acum de banii de la partide, de banii de la guvernarile indiferent de culoarea lor, pentru ca asa s-a intamplat de cele mai multe ori. Sau altii mai rasariti au participat la fel de fel de licitatii, unele contrafacute, tocmai pentru ca sa poata sa scrie la comanda.

Iar aceasta procedura care prevede posibilitatea unor iertari de taxe avantajeaza, în primul rând, pe toti jurnalistii, pentru ca da posibilitatea patronatului in mass-media sa foloseasca acesti bani pe o piata care nu mai este concurentiala.

Vreti sa va povestesc cum sunt masluite audientele tv și măsurarea acestora doar pentru ca anumite trusturi de presă, obediente sistemului de stat paralel inventat în vremea lui Coldea și a lui Maior sa poata sa beneficieze de bani, care se dau acum, atentie!, audientelor care sunt masluite, pentru ca asta se intampla.

Aceasta masura, indiferent ca a initiat-o Steriu, a fost discutata, au fost de acord si altii. Și aici, daca Klaus Iohannis nu promulgă această lege, înseamnă două lucruri: sau nu se informează suficient sa vada care este situatia in mass-media sau ca intr-adevar nu doreste o mass-media care sa fie ajutata”.

Gușă cere taxe pentru furnizorii de internet

„Pentru ca eu am avut demersuri publice, multe in ultimii doi ani, inclusiv cele de adunare a patronatului din mass-media, care trebuie sa vorbeasca in primul rand despre aceste lucruri, pentru ca sa incercam ce?! Să încercăm, spre exemplu, sa mai luam bani de la operatorii de telefonie mobila, care isi fac traficul si incaseaza de la cetateni pentru ce? Pentru accesarea site-urilor de stiri, pentru accesarea televiziunilor ș.a.m.d. și noi nu primim nimic. Dar operatorii de televiziune, evident cu pile, incaseaza tot in urma acestui trafic de internet pana la ajutarea acelor ziare care au mai fost pe piata, si care se vand la taraba impreuna cu revistele, sa aiba un trai mai bun.

Iar aici Dan Andronic, cel care a militat, este cel care a fost nevoit, din pacate si din considerente de piata, a fost nevoit sa-si sisteze aparitia la taraba, pe hartie, tocmai pentru ca nu a mai avut fonduri sa poata sa finanteze asa ceva. Astea sunt lucruri detectabile cu totul.

Așa că cei care semneaza fară sa stie ce semneaza, tocmai pentru ca sunt jurnalisti, n-au nicio scuza, iar cei care vorbesc fara sa stie ce vorbesc, eu ii invit să tacă, pentru ca e un lucru foarte important pe care-l comenteaza si care vizeaza libertatea de exprimare, nu discutam despre altceva aici!

Exact despre libertatea de exprimare discutam, care nu-i putin lucru într-o tara atat de suferinda, intr-o tara in care, intr-adevar, mulți jurnaliști s-au vândut la bucată. Și mai neplacut este ca mulți vorbesc în asemenea perioada când ar trebui sa taca, cel putin din decență”, este concuzia lui Cozmin Gușă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *