Criza paladiului se poate suprapune peste criza gazelor, petrolului
Criza paladiului se poate suprapune peste criza gazelor, petrolului

Criza paladiului se poate suprapune peste criza gazelor, petrolului și a grânelor, declanșată de războiul dintre Rusia și Ucraina. Paladiul este extrem de important pentru industria electronic, și ar putea duce la rărirea și mai mult a prezenței cipurilor atât de necesare în obiectele electronice și industria auto. Acest lucru va duce, bineînțeles, la prețuri din ce în ce mai mari.

De la declanșarea războiului din Ucraina, în data de 24 februarie, se discută intens despre scenariul în care Federația Rusă va închide conducta de gaz pentru Europa, ceea ar putea determina o criză severă, în condițiile în care 43% din gazul utilizat în UE provine din statul euro-asiatic.

O altă criză care are mari șanse să se concretizeze ar putea viza și alte domenii, pe fondul creșterii accelerate a prețurilor metalelor prețioase, cum ar fi paladiul, și care s-ar putea accentua dacă Rusia va închide exporturile pentru vest.

În prezent, Rusia deține 40% din producția mondială de paladiu, material folosit pe scară largă în industria auto, pentru catalizatoare, dar și în IT, relatează B1TV .

O criză a paladiului ar însemna în mod automat o explozie de prețuri în domeniul auto. În plus, experții se așteaptă și la o criză a cipurilor, ceea ce ar putea influența semnificativ prețurile la electronice.

Criza paladiului, explicată de analistul economic Adrian Negrescu

Analistul economic Adrian Negrescu a oferit un punct de vedere pe marginea acestui subiect, pentru B1.ro.

Gândiți-vă bine dacă laptopul, PC-ul și mașina pe care o conduceți merită schimbată acum, pentru că, pe fondul războiului din Ucraina și a sancțiunilor la adresa Rusiei, s-ar putea să asistăm la o criză majoră de producție, atât în industria cipurilor cât și în sectorul auto, și așa afectat de probleme.

Dacă Putin va șantaja lumea cu interzicerea livrărilor de paladiu (n.r. – Moscova asigură 40% din piață), acest lucru va duce, practic, la închiderea a sute de fabrici de automobile din întreaga lume. Paladiul este utilizat de producătorii auto în convertizoarele catalitice pentru reducerea emisiilor. Fără catalizatoare, nicio companie nu va putea să își vândă mașinile.

Chiar și dacă ar face rost din alte surse de paladiu, prețurile mașinilor ar urma să crească substanțial.

Și industria cipurilor ar urma să fie afectată puternic, paladiul fiind folosit la senzori, memorie și alte cipuri de către toate marile companii producătoare, precum Intel, Samsung, Taiwan Semiconductor Corp etc.

Se adună nori tot mai negri în sectorul industrial mondial, iar efectele blocării lanțurilor de extracție și livrări pentru metalele rare sunt aproape imposibil de calculat în condițiile în care cam tot fel folosim în ziua de astăzi, electronice și electrocasnice, au devenit inteligente, de la telefoane la laptopuri, televizoare etc.

Prețurile ar urma să explodeze și să ducă economia mondială într-o criză fără precedent.

Ieșirea din această criză, în contextul lipsei de predictibilitate în deciziile luate de Moscova, nu poate avea loc decât prin creșterea producției la ceilalți producători.

Chiar și în aceste condiții, asta va însemna prețuri mai mari, un nou val de inflație”, a declarat Adrian Negrescu.

Aurul și în general materialele prețioase sunt considerate refugii sigure pentru investitori, în perioadele de criză, fie ele politice sau financiare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *