Culturile afectate de secetă au fost raportate la 1,6 milioane de hectare, spune ministrul agriculturii

Culturile afectate de secetă ajung la 1,6 milioane de hectare, a declarat ministrul agriculturii, Adrian Oros. Acestea sunt datele raportate de fermieri pentru a primi despăgubiri de la stat și nu coincid întotdeauna cu situația din teren, a spus demnitarul. Oros vrea ca inventarierea suprafețelor să se facă până la 15 iunie.

„În ceea ce priveşte procesele verbale de constatare a pagubelor, din înştiinţările făcute de către fermieri, sunt 1,6 milioane hectare calamitate, din ceea ce s-a verificat până acum – 941.000 de hectare. Sigur, aceste echipe de constatare a dimensiunii pagubelor lucrează continuu şi sâmbătă şi duminică, pentru că noi, la finele lunii mai, vrem să avem încheiate aceste procese verbale, iar până la 15 iunie să avem sintezele pe judeţe, pe comune, pe parcele, ca să ştim cum anume vom face despăgubirile”, a spus Adrian Oros, într-o conferință de presă, potrivit PsNews.

Ministrul Agriculturii a atras atenția fermierilor și celor care fac parte din echipele de constatare, că în unele judeţe, „suprafeţele consemnate calamitate se apropie sau chiar depăşesc suprafeţele raportate în toamnă ca fiind însămânţate”.

„Vreau să fac un apel şi la fermieri, dar în primul rând la cei care fac parte din comisiile de constatare, pentru că în unele judeţe suprafeţele consemnate calamitate se apropie sau chiar depăşesc suprafeţele raportate în toamnă ca fiind însămânţate. Probabil, fie în toamnă s-au raportat greşit acele suprafeţe, fie echipele care constată şi fac procesele verbale nu îşi fac întotdeauna treaba. Noi vrem să-i despăgubim pe toţi cei care sunt păgubiţi, dar datele după care calculăm şi vom face aceste despăgubiri trebuie să fie date reale”, a explicat ministrul agriculturii vorbind despre culturile afectate de secetă.

Ultimele știri

AUR trece o lege pentru Complexul Energetic Oltenia. Senatul a votat în unanimitate sprijinul pentru certificatele de emisii

Senatul a adoptat în unanimitate o lege AUR care salvează Complexul Energetic Oltenia de penalitățile pentru certificatele de emisii.

Olguța Vasilescu, despre criticii proiectului finalizat „apă de izvor”. „Propaganda haștagistă” e făcută praf pe Facebook. „Hai, luați o cană cu apă de izvor...

Olguța Vasilescu a răspuns ironic criticilor despre costurile aducțiunii Isvarna, proiectul care aduce apă de izvor la Craiova.

Guvernul anunță sprijin pentru industria auto. România a urcat pe locul 7 în UE la producție

Luca Niculescu anunță facilități fiscale pentru industria auto, sector în care România ocupă locul 7 în UE la producție.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine