Noile uniforme ale polițiștilor care s-au rupt ori au fost deteriorate
Noile uniforme ale polițiștilor care s-au rupt ori au fost deteriorate

Noile uniforme ale polițiștilor care s-au rupt ori au fost deteriorate vor fi înlocuite pe cheltuiala furnizorului, pentru că sunt în garanție. Calitatea lor va fi verificată, după o serie de acuze venite de la sindicaliști, dar până atunci, inspectoratul general de poliție sugerează că polițiștii nu le poartă corespunzător.

Sindicatul Europol a comunicat că pantalonii pe care i-au primit cei peste 3.000 de polițiști ce au absolvit școala de agenți de poliție sau au fost încadrați direct în 2022 au un material „de cea mai proastă calitate, a cedat după primele cinci spălări”.

Croiala nu respectă specificațiile, nici măcar buzunarele nu pot fi folosite pentru că sunt prea mici, probabil pentru că voiau să facă economie de material. Rezistența la uzură este inexistentă, materialul se sfâșie, scămoșează și fibra textilă se subțiază după primele spălări”, mai reclamă sindicaliștii.

Ei au acuzat apoi direct că „banii publici sunt ‘sifonați’ la vedere” și că nicio uniformă nu a fost schimbată după reclamațiile lor: „Și cu milioanele de euro plătite, și cu materiale de cea mai proastă calitate”.

Inspectoratul crede că totul stă în „poziționarea corectă a centurii”

Inspectoratul General al Poliției Române a transmis apoi că uniformele cu defecte vor fi schimbate pe cheltuiala furnizorului, transmite B1TV.

Reprezentanții IGPR au cerut celor 42 de unități teritoriale de poliție să transmită dacă au reclamații din partea agenților.

După primirea informărilor, reprezentanții I.G.P.R. au convocat reprezentanții operatorilor economici, pentru prezentarea aspectelor semnalate, solicitându-le schimbarea elementelor de uniformă, având în vedere că acestea sunt în perioada de garanție.

De asemenea, echipamentele vor fi evaluate într-un laborator de specialitate.

Facem precizarea că echipamentul se află în perioada de garanție, iar, în cazul unor semnalări, echipamentele vor fi schimbate pe cheltuiala furnizorului”, a transmis IGPR, într-un comunicat.

Pe de altă parte, Inspectoratul a dat de înțeles că nici polițiștii nu prea știu să poarte uniformele: „Totodată, au fost transmise în teritoriu recomandări cu privire la portul corect al uniformei, în special cu privire la poziționarea corectă a centurii”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *