Nicușor Dan vrea ca Primăria să cumpere Elcen. Este una din soluții pentru criza căldurii și apei calde din București

Cumpărarea Elcen ar fi una din soluții în criza căldurii și a apei calde din București, a spus primarul Capitalei, Nicușor Dan. Primăria și-a exprimat deja această intenție, în condițiile în care avariile care se țin lanț lasă sute de blocuri în frig iar investițiile în rețeaua de conducte, care are și 40 de ani practic, abia au început.

Nicușor Dan a ținut să precizeze că Ministerul de Finanțe a alocat suplimentar 320 de miliaone de lei pentru termoficare, “un prim pas care duce la ieșirea din insolvență a Elcen”:

„Zona de termoficare, vă aduc aminte că în cursul anului 2020 am semnat contractul de finanțare pentru 300 de milioane de euro. În PNRL au fost incluși 200 de milioane de euro. De asemenea, printr-un mecanism de compensare cu Ministerul de Finanțe am obținut 320 de milioane de lei pentru termoficare, un prim pas care duce la ieșirea din isolvență a Elcen. Urmează pe partea de producție a energiei termice să putem să accesăm fonduri europene.

În februarie vom lansa licitațiile cu ce avem de făcut. Cu albastru este contractul care a fost deja atribuit către Termoenergetica, compania municipalității, cu roșu sunt rețelele primare care fac obiectul contractului de 300 de milioane cu Ministerul Fondurilor Europene și cu Comisia Europeană” a explicat Nicușor Dan, potrivit B1TV.

Licitațiile pentru lucrări vor începe din februarie, iar Nicușor Dan a lansat o invitație firmelor cu experiență în lucrări subterane.

„Mesajul meu pentru companiile de construcții care lucrează în branșă este că vom fi foarte serioși. Îi invit pe toți să se înscrie la aceste licitații, este foarte mult de muncă și îii asigur că nus e va întâmpla cum s-a întâmplat până acum în Primăria Capitalei, cu plăți întârziate șase luni – un an și jumătate. Vrem să fim serioși, profesioniști unii cu alții. Invit toate firmele care au această specializare de lucrări de construcții pentru rețele subterane să se înscrie la licitațiile din cursul lunii februarie”, a spus primarul General.

Cumpărarea Elcen. “Noutatea în zona de termoficare este că ne-am exprimat intenția de a cumpăra Elcen, este un deziderat”, a punctat Nicușor Dan.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Câți soldați a pierdut Rusia din 2022 și ce alte pagube au fost contabilizate

Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina continuă să...

Contul de WhatsApp al Adrianei Săftoiu, compromis. Hackerii au cerut bani în numele noii șefe a TVR

Noua președintă-director general a Televiziunea Română, Adriana Săftoiu, a...

Producția hidrocentralelor, în picaj în 2025. Importuri masive de energie pentru România

Hidrocentralele din România au produs cu 22% mai puțină...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine