Automobilele s-au scumpit peste tot în lume, iar asta a avantajat Dacia
Automobilele s-au scumpit peste tot în lume, iar asta a avantajat Dacia

Automobilele s-au scumpit peste tot în lume, iar asta a avantajat o bună perioadă de timp marca românească Dacia. S-a ajuns însă la un așa nivel încât până și Dacia va deveni un produs de lux pentru români, în condițiile în care prețul acesteia atinge 20.000 de euro.

Prețurile au urcat atât de mult încât există temerea că vehiculele vor deveni produse de lux, susține Xavier Martinet, vicepreședinte Dacia Sales & Marketing.

„În orice criză apar oportunități, iar ceea ce vedem noi este că inflația și scumpirea unor componente și materii prime a dus la creșterea prețului mașinilor. Unii dintre cumpărători văd cum o mașină de 20.000 – 25.000 de euro a ajuns să coste peste 30.000 de euro, iar astfel Dacia devine o alternativă foarte bună” a declarat Xavier Martinet, citat de B1TV.

În mod surprinzător, în același timp, pe lângă partea bună există și o parte rea, a mai explicat el.

Dar, în același timp, odată cu scumpirea mașinilor, pierdem o parte dintre clienții care, venind probabil de pe piața mașinilor second-hand, își doreau mașini foarte accesibile. Deci Dacia câștigă și pierde totodată. Asta nu ne bucură, dar, raportat la alte mărci de volum, cred că avem un avantaj.

Cu ani în urmă nu ne gândeam că un model Dacia va depăși prețul de 20.000 de euro. Dar atunci nu exista o criză a semiconductorilor, un război în Ucraina, prețul oțelului nu se dublase, nici cel al aluminiului nu crescuse cu 40%, etc. Lumea se schimbă, piața se schimbă și, în actualele condiții, creșterea prețului este inevitabilă.

Așa cum vedeți scumpirile în gospodăria proprie, și companiile auto le văd în propriul ciclu de producție. Nu am plănuit această creștere de prețuri, dar toți producătorii au fost nevoiți să o aplice. Întrebarea la care nu avem încă răspuns este dacă mașinile vor mai fi suficient de accesibile pentru toată lumea. În prezent ne temem că vehiculele vor deveni un obiect de lux.

Aceasta este o problemă a întregii industrii auto. Sigur, nu suntem mulțumiți de situație, dar nu avem ce face”, a declarat, a declarat șeful Dacia.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *