Dacian Cioloș a declarat, miercuri, la Digi24, că miniștrii formațiunii sale politice se vor retrage din Guvern dacă nu sunt respectate solicitările privind desființarea Secției speciale de investigare a magistraților și negocierea noului program tip PNDL, numit “Anghel Saligny”.

Dacian Cioloș: Miniștrii USR-PLUS se vor retrage din Guvern dacă nu se respectă solicitările noastre

„Nu știam că acest subiect va fi pe ordinea de zi suplimentară. Din câte înțeleg, nu are toate avizele, pentru că nu-l are pe cel al Ministerului Justiției și nici pe cel al Transporturilor. Am avut o discuție în coaliție. Convenisem că acest proiect nu intră pe Ordinea de Zi până nu clarificăm și votul pe desființarea Secției Speciale. Cred că așa se construiește încrederea în coaliție. Dacă ne punem unii pe alții în fața faptului împlinit, astea sunt semnale că nu vrem să construim împreună. Noi vrem să construim împreună”, a declarat Dacian Cioloș.

„Rămânem calmi dar fermi. Vrem că continuăm în această formulă. Nu putem să transformăm Guvernul într-o structură care ia decizii pentru a rezolva probleme interne de campanie în partid”, a spus Dacian Cioloș.

Lderul USR PLUS Dacian Cioloș a precizat că lipsa avizelor de la Justiție și Transporturi pe „Anghel Saligny” nu are legătură cu condiționarea susținerii desființării SIIJ.

„Avizarea Ministerelor nu are legătură cu poziția politică a partidelor. Nu vom folosi acest lucru.N-o să depunem noi moțiune de cenzură, dar colegii noștri se vor retrage din Guvern, dacă nu se respectă ceea ce convenim”, spune Cioloș.

„Vom avea discuții.E vorba de o prioritizare politică. Dincolo de «Anghel Saligny», n-am discutat încă lucrurile astea ca să convenim o formă finală. Înainte de a discuta acest program, avem de luni bune subiectul desființării SIIJ, care nu e doar de pasiunea noastră la USR-PLUS. De el e legat și eliminarea MCV, care e legată de intrarea noastră în Schengen”, a afirmat Dacian Cioloș.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *